Timbre şi industrie la Reşiţa

Timbre şi industrie la Reşiţa

Continuând ciclul de manifestări din luna iulie, dedicate împlinirii a 249 de ani de industrie la Reşiţa, Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin organizează o expoziție filatelică.

După expozițiile prezentate în curtea Bibliotecii Germane „Alexander Tietz” în data de 3 iulie (expoziția comună a 19 artiști plastici din București, Timișoara, Jimbolia, Bocșa și din municipiul de pe Bârzava, dedicată Reșiței 249), precum și cea din 7 iulie, dedicată picturilor cu caracter industrial realizate de artistul plastic bocșean Iosif Vasile Gaidoș (n. 1919, Ardud, judeţul Satu Mare, d. 1998, Bocșa), începând cu data de 15 iulie, la Reșița se organizează o nouă miniexpoziție filatelică, de data aceasta în interior. Colecționarul reșițean Gustav Hlinka, deținător a numeroase premii naționale și internaționale, expune tematica „Reșița industrială”, ne-a informat Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului german.

Miniexpoziția poate fi vizitată prin programare la telefonul 0255/22 00 81.

 PATRICIA FARAGO

Lasă un răspuns