Sub semnul prevenției!
Sub semnul prevenției, sloganul ,,ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ” – pompierii militari marchează în ziua de 13 a fiecărei luni, Ziua Informării preventive. Scopul promovării diverselor campanii de prevenire desfășurate la nivel național este de a transmite un mesaj public cetățenilor.
Se urmărește creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor și a regulilor de comportare specifice tipurilor de situații de urgență.
„Ziua Informării preventive”
Deși în credința populară se consideră ziua de marți, 13, o zi aducătoare de ghinion, nu trebuie uitat că o informare, corectă și la timp, poate preveni multe din accidente. Cele care pot pune în pericol viața noastră și a celor din jurul nostru.
Începând cu anul 2011, la inițiativa Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și cu sprijinul E-on România, fiecare zi de marți, 13, indiferent de luna anului, este declarată „Ziua Informării preventive”.
Campanie de informare la Reșița și Herculane
In acest sens, specialiștii cărășeni din cadrul Inspecției de Prevenire au desfășurat în centrele municipiului Reșița și orașului Băile Herculane o serie de activități de informare a populației cu privire la principalele măsuri preventive și în cazul producerii unor situații de urgență. Ce înseamnă asta mai exact? Discuții libere cu cetățenii și distribuirea de pliante și flyere, verificarea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului, verificarea de către personal specializat a instalațiilor electrice și de gaze, instalarea detectoarelor de gaz, supravegherea și informarea copiilor, astfel încât aceștia să cunoască riscurile la care se expun dacă se joacă cu focul.