Stăm spate în spate și nu vedem Dușmanul!
În cadrul conferinței de presă susținută ieri, Ioan Popa se declara optimist în privința alegerilor locale din județul Caras Severin.
“Suntem încrezători în lupta care o vom duce în alegeri și vom învinge! Singura noastră problemă astăzi este că nu vedem unde e Dușmanul, noi suntem pregătiți, stăm spate în spate ca să putem să atacăm!” a precizat Ioan Popa.
Edilul reșițean a remarcat eforturile guvernului de a sprijini mediul de afaceri, precizând că de la data de 1 Iunie 2020, angajații care au primit șomaj tehnic suportat de la buget, beneficiază pentru o perioadă de trei luni de plata unei părți din salariu, reprezentând 41,5 % din salariul de bază.
Ovidiu Rădoi, secretarul general PNL Caraș-Severin a punctat aspectele tehnice de organizare a alegerilor și decizia CCR care prevede că data alegerilor locale va fi stabilită prin hotărâre de guvern.
Carina Pristavu, Inspector școlar general a remarcat colaborarea foarte bună cu primăria Reșița, precizând în același timp că, Guvernul Orban a adoptat procedura detaliată care permite elevilor să circule gratuit pe toate tipurile de transport, fără a mai fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a cumpăra bilete sau abonamente. Decontul acestor documente se va face direct între transportatori și autoritățile statului direct responsabile.
Viorel Bașag, responsabil PNL Caraș-Severin de relația cu oamenii de afaceri a vorbit printre altele despre semnarea contractului pentru lotul doi de autostrada Târgu Mureș-Ungheni, valoarea contractului fiind de 284,91 milioane de lei fără TVA și începerea lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud, la drumul expres Craiova-Pitești.