Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă este un model de bune practici
Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă este un model de bune practici.
Dacă, până nu demult, prioritatea zero a reprezentaților unității spitalicești din orașul de la Dunăre s-a rezumat la consolidarea echipei de cadre medicale care să-i poată ajuta pe cei aflați în impas, în ultimul an, eforturile s-au concentrat pe oferirea de condiții decente pacienților internați și nu numai în cadrul unității medicale.
Cu ajutorul resurselor financiare proprii și a celor provenite din bugetul local al orașului Moldova Nouă, coordonatorii unității spitalicești au reușit să schimbe mare parte din climatul incintei spitalului. Au început de la Camera de Gardă (care astăzi funcționează pe două linii, respectiv: Salon pentru partea de chirurgie și Salon pe segmentul interne) până la fiecare Secție (Medicină Internă, Chirurgie Generală, Pediatrie) și Compartiment (Obstetrică-Ginecologie, Ortopedie-Traumatologie, Nou-născuți).
Citește și: La Spitalul Orășenesc din Moldova Nouă ”#SE POATE!”