Primăria, Consiliul Local Târnova și Parohia Ortodoxă Târnova au organizat astăzi, spectacolul de colinde cu ocazia Sfintelor Sărbători de Iarnă.
Spectacol de colinde de excepție la Târnova
Au participat Corul Parohiei Târnova, corul ATOR al Banatului de Munte, corul „Mihail Gașpar” al protopopiatului Ortodox Reșița și al Școlii Gimnaziale Târnova. Invitat special a fost solistul Traian Barbu.
Edilul comunei Târnova,Walter Florea, la rândul lui un om crescut și educat în sfânta credință ortodoxă, a dorit să adune laolaltă tradiția, credința și viitorul comunei Târnova.
„Am dorit ca toți locuitorii comunei și nu numai să trăiască alături de noi, autoritatea publică locală și parohia ortodoxă din Târnova, clipe minunate în spiritul postului Crăciunului. Totul a început ca o inițiativă personală la care au accesat și preoții din comună, precum și profesorii și elevii Școlii Gimnaziale.
Am avut sprijinul ATOR al Banatului de Munte, al Protopopiatului Ortodox de la Reșița și ne-a onorat cu prezența solistul de muzică populară Traian Barbu.
Le mulțumesc tuturor pentru spectacolul de colinde de înalță ținută, cu momente emoționante, care ne-au amintit că trebuie să fim buni unii cu alții. Spectacolul a avut loc la Biserica Pogorârea Sfântului Duh din Târnova.
Profit de ocazie să adresez tuturor locuitorilor comunei Târnova să aibă Sărbători Fericite!”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok