”Spartanii„ reșițeni și-au demonstrat încă odată valoarea la campionatul național de lupte!

”Spartanii„ reșițeni și-au demonstrat încă odată valoarea la campionatul național de lupte!

În acest weekend a avut loc la Reșița, în  Sala Polivalentă, Campionatul Naţional de lupte libere, greco-romane şi feminine pentru seniori, individual şi pe echipe.

Municipiul Reșița este la al cincilea an de când organizează un campionat național de lupte și a făcut-o și de data aceasta la nivel elitist, chiar dacă au fost necesare măsurile speciale impuse de pandemie, inclusiv testarea COVID a tuturor participanților indiferent de statut, testul trebuind să fie efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea începerii competiției. Meritul principal îi aparține echipei coordonate de maestrul emerit Adrian Dacica, care este și viceprimarul municipiului Reșița.

Sportivii de la cluburile reșițene sunt pregătiți de antrenorul emerit Adrian Dacica și Florin Dință, iar din lotul reșițean au făcut parte: Alfred Loba, Andrei Franţ, Vlad Caraş, Florin Gafton, Erich Loidl, Vali Popescu, Filip Marin, Andrei Tot, Gabriel Găluşcă şi Răzvan Creţu.

Luptătorii reșițeni au cucerit șapte medalii, două de aur, două de argint și trei de bronz, iar în clasamentul pe cluburi și asociații, Reșița este vicecampioană națională, iar la echipe  a cucerit medalia de bronz, locul 3 național!

Antrenorul emerit Adrian Dacica a declarat la finalul competiției organizate la Reșița: „A fost o ediție specială, având în vedere faptul că a trebuit să luăm niște măsuri mai deosebite. Această competiție a avut loc din păcate fără spectatori și fără cei care iubesc sportul nostru. Totuși, mă bucur că totul a fost în regulă și că din punct de vedere al rezultatelor am reușit să ne clasăm cu echipa pe locul 3. În clasamentul pe cluburi și asociații suntem pe locul 2 și mă bucur foarte mult că avem sportivi care au cucerit titlul de campion național, la care se adaugă luptători medaliați cu argint și bronz.

Ne bucură rezultatele pe care le-au obținut sportivii noștri și acesta este un semn că școala reșițeană de lupte este încă în top. Să încep cu campionii, s-au evidențiat Filip Marin și Caraș Vlad, ambii au devenit campioni naționali. Sunt doi sportivi de mare valoare. O bucurie mare pentru noi este Loba Alfred care a revenit și a devenit vicecampion național. De asemenea, medaliați cu bronz îi avem pe Răzvan Pufan, un veteran al luptelor, care s-a reactivat și îi avem și pe tinerii Florin Gafton, Erich Loidl și Cristian Orbu.

A fost greu să fim gazde, deoarece toți au trebuit să respecte anumite reguli. Toți cei implicați în acest campionat au avut testul făcut cu 48 de ore înainte. Din păcate, n-au venit toți sportivii din țară, care ne-au reprezentat cu cinste la campionatele europene și mondiale. Aici mă refer la Alexuc Alin de la greco-romane, multiplu campion național, care a fost depistat pozitiv cu coronavirus și la fel s-a întâmplat și cu Rareș Chintoan de la lupte libere. Acesta este regretul nostru că n-au putut participa toți sportivii, dar 80% dintre ei au fost prezenți la această competiție”.

Trebuie remarcat faptul că Alfred Loba a revenit pe saltea și a devenit vicecampion național la categoria 97 de Kg, chiar dacă tânărul și ambițiosul luptător reșițean a renunțat inițial la lupte, dar a revenit la … prima lui dragoste.

 „A fost o competiție atipică datorită restricțiilor, destul de puternică în condițiile actuale. Am avut patru meciuri, primele trei le-am câștigat, iar al patrulea din păcate l-am pierdut în fața unui adversar foarte puternic de la Steaua București.

Pentru mine titlul de vicecampion național de seniori la categoria de 97 de kg este unul foarte important pentru că acest concurs este cel mai important din țara noastră. Este deja o tradiție ca  Reșița să se organizeze campionat național, iar maestrul Adrian Dacica face acest lucru foarte ușor datorită experienței pe care o are. Cei de la Federația Română de Lupte au fost mulțumiți de organizare, la fel și sportivii care au participat. Ne bucurăm că totul s-a terminat foarte bine. Cariera mea de luptător s-a terminat de ceva timp, activez în alte domenii, însă luptele au devenit pentru mine mai mult un hobby. Cu siguranță că voi mai participa la concursuri, dar nu voi putea face doar lupte”, a spus luptătorul reșițean Alfred Loba, un adevărat model de ambiție sportivă.

Lasă un răspuns