Soldele și salariile militarilor și polițiștilor se vor majora
Soldele și salariile de grad ale militarilor și polițiștilor se vor majora, a stabilit Guvernul. Valoarea soldei de grad și a salariului gradului profesional pentru militari și polițiști se va actualiza proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ceea ce înseamnă o majorarea a acesteia, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat în ședința din data de 11 ianuarie a Guvernului.
Soldele și salariile de grad sunt incluse în soldele și salariile lunare primite de personalul militar și de polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare.
„Cuantumul soldei de grad/ salariului gradului profesional deținut de personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare se actualizează proporțional cu evoluția salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului”, apare, mai exact, în proiectul de HG care mai trebuie doar publicat în Monitor pentru a se putea aplica.
Concret, valorile soldelor/ salariilor de grad actualizate vor fi următoarele:
-
Ofițeri:
-
General, amiral, chestor general de poliție – 1.000 lei;
-
General-locotenent, viceamiral, chestor-șef de poliție – 975 lei;
-
General-maior, contraamiral, chestor principal de poliție – 950 lei;
-
General de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de poliție/ penitenciare – 925 lei;
-
Colonel, comandor, comisar-șef de poliție/ penitenciare – 900 lei;
-
Locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de poliție/ penitenciare – 850 lei;
-
Maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliție/ penitenciare – 825 lei;
-
Căpitan, inspector principal de poliție/ penitenciare – 800 lei;
-
Locotenent, inspector de poliție/ penitenciare – 775 lei;
-
Sublocotenent, aspirant, subinspector de poliție/ penitenciare – 750 lei;
-
-
Maiștri militari:
-
Maistru militar principal – 725 lei;
-
Maistru militar clasa I – 700 lei
-
Maistru militar clasa a II-a – 675 lei;
-
Maistru militar clasa a III-a – 650 lei;
-
Maistru militar clasa a IV-a – 625 lei;
-
Maistru militar clasa a V-a – 600 lei;
-
-
Subofițeri și agenți de poliție/ penitenciare:
-
Plutonier adjutant principal/ șef, agent-șef principal de poliție/ penitenciare – 725 lei;
-
Plutonier adjutant, agent-șef de poliție/ penitenciare – 700 lei;
-
Plutonier major, agent-șef adjunct de poliție/ penitenciare 675 lei;
-
Plutonier, agent principal de poliție/ penitenciare – 650 lei;
-
Sergent major, agent de poliție/ penitenciare – 625 lei;
-
Sergent – 600 lei;
-
-
Soldați și gradați profesioniști:
-
Caporal clasa I – 590 lei;
-
Caporal clasa a II-a – 565 lei;
-
Caporal clasa a III-a – 550 lei;
-
Fruntaș – 525 lei;
-
Soldat – 500 lei.
-
În prezent, Legea 153/2017 stabilește, în anumite cazuri, valori ale soldelor/ salariilor de grad mai mici de jumătate decât cele aprobate azi. Astfel, valoarea soldei/ salariului de grad stabilită pentru general, amiral, chestor general de poliție este de 410 lei, pentru maistru militar principal – 290 de lei, iar pentru soldat – 200 de lei.
Citește și: Noi ajutoare financiare în 2023
Potrivit Legii 153/2017, personalul militar are dreptul la soldă lunară, iar polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la salariu lunar.
Solda lunară se compune din solda de funcție, solda de grad, gradații și, după caz, solda de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale, în timp ce salariul lunar se compune din salariul de funcție, salariul gradului profesional deținut, gradații și, după caz, salariul de comandă, indemnizații, compensații, sporuri, prime, premii și din alte drepturi salariale.