Șoferi băuți, drogați, conducând autovehicule neînmatriculate și cu permisul suspendat depistați în acest sfârșit de săptamână

Șoferi băuți, drogați, conducând autovehicule neînmatriculate și cu permisul suspendat au fost depistați în trafic în perioada 3- 5 noiembrie pe raza județului Caraș Severin.

În noaptea de 4 spre 5 noiembrie, la ora 23.30, polițiști de la Poliția Orașului Oravița au oprit pentru control, pe strada Răchitova, un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani, cu privire la care, fiind testat cu aparatul din dotare, au rezultat suspiciuni rezonabile despre faptul că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.
În aceeași noapte, la ora 00.30, polițiști de la Secția 5 Poliție Rurală Bocșa au oprit pentru control, în localitatea Valeapai, un autoturism condus de o femeie de 54 de ani, din municipiul București.
La verificarea documentelor, polițiștii au stabilit că femeia avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului condus de aceasta figurau atribuite unui alt autoturism, autoturismul în cauză fiind neînmatriculat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
Sâmbătă, la ora 21.40, polițiști de la Poliția Orașului Anina au oprit pentru control, pe strada Uzinei, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani. Pasageri în autoturismul respectiv erau 3 tineri, de 15, 20 și 21 de ani.
În interiorul mașinii au fost găsite și ridicate o țigaretă confecționată artizanal, conținând materie vegetală de culoare verde-oliv, un rest de țigaretă din același tip, ars, precum și o rolă cu foițe și filtre folosite la confecționarea țigaretelor.
Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ.
Toate materialele ridicate au fost predate structurilor competente, pentru continuarea cercetărilor.
În data de 4 noiembrie, la ora 18.00, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au depistat pe strada Scorușului, un tânăr de 18 ani care conducea un motociclu neînmatriculat, fără a deține permis de conducere, iar la testarea cu aparatul etilotest, acesta avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Citește și: Șoferi băuți și drogați la volan depistați în ultimele 24 de ore
Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice, iar acesta a refuzat să-i fie recoltate probele.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui autovehicul neînmatriculat și refuzul de la prelevarea mostrelor biologice.

Lasă un răspuns