Soborul Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorit pe 7 ianuarie
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorit pe 7 ianuarie. Este ziua în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan.
Sfântul Ioan Botezatorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.
Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nasterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestita de către îngerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului sau.
Ioan Botezătorul este una din figurile centrale ale creștinismului și islamului, predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Isus din Nazaret.
Numele Ioan in limba ebraică vine de la „Iahve” si „hanan” și inseamnă Dumnezeu este milos. Numele se poate traduce și cu cel miluit de Dumnezeu.
Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul
Biserica a închinat șase sărbători Sfântului Ioan Botezatorul. Acestea sunt: Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezatorul (7 ianuarie), Prima și a doua aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (24 februarie), A treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (25 mai), Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie), Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) și Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul (23 septembrie).
Ioan, nume dăruit de Dumnezeu
Sfântul Ioan Botezătorul poarta numele de Ioan pentru ca a;a a dorit Dumnezeu. Faptul ca numele nu a fost pus in mod liber de către părinți, ci a fost vestit de Arhanghelul Gavriil, denotă că in numele lui Ioan este prevăzută o misiune speciala: să le descopere mulțimilor pe Fiul lui Dumnezeu.
Din acest motiv el este numit Înaintemergator, pregătitor al căii Domnului. Cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii”, arată puterea pe care o are Hristos în a restaura firea omenească. Nu intâmplator Evanghelia nu vorbește despre păcate ci de păcat, ca păcat al neascultării primilor oameni față de Dumnezeu. Deci, accentul cade pe sfințirea naturii umane.
Sfântul Ioan Botezătorul a fost proroc încă din pântecele maicii sale.
Potrivit Sfintei Scripturi, Ioan Botezătorul a săltat în pântecele maicii sale in momentul in care Elisabeta se întâlnește cu Fecioara Maria care Îl purta in pântece pe Domnul.
Deși a săltat in pântece, Ioan afirma că „nu-L știa pe Domnul” (Ioan 1, 31). Această mărturisire a lui Ioan este adevărată, căci el nu putea cunoaște din proprie experiență ca Cel purtat in pântecele Mariei este Fiul lui Dumnezeu.
Citește și: Boboteaza -Botezul Domnului