Și-a făcut hara-kiri de dimineață?!

Și-a făcut hara-kiri de dimineață?!

Astăzi, la ora 10.23, Poliția Municipiului Reșița a fost sesizată despre faptul că la o unitate medicală din Reșița a fost transportat un bărbat înjunghiat.

În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 67 de ani din Reșița, care ar fi fost găsit în această dimineață, în zona unui supermarket din oraș, în autoturismul proprietate personală, având pete de culoare brun roșcată în zona pieptului.

Bărbatul a fost preluat de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportat la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

„În continuare polițiștii efectuează verificări în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul, în funcție de rezultatul acestora urmând a fi dispuse măsuri legale. Până în acest moment s-a stabilit că bărbatul nu ar fi fost agresat de alte persoane, iar acesta și-ar fi provocat singur rănile, în prezent fiind în afara oricărui pericol”, se mai precizează în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin emis de purtătorul de cuvânt, inspector principal Alina Boeru. 

Lasă un răspuns