Se poate și la Moldova Nouă!

 Ieri am asistat la o întâlnire liberală, prietenească la Moldova Nouă, unde au participat personalități marcante la nivel județean și național.

S-au prezentat proiectele de viitor ale județului Caraș-Severin și orașului Moldova Nouă, precum și  asigurări de susținere în accesarea de fonduri europene de către prim-vicepreședintele PNL și europarlamentar, Rareș Bogdan, președintele PNL CS, Ministrul de Interne, Marcel Vela, candidatul PNL la primărie, Ioan Chisăliță și candidatul PNL la Consiliul Județean – Romeo Dunca.

    „Candidez la funcția de primar la Moldova Nouă, participăm la o campanie atipică, presărată cu tot felul de probleme, victimizări și altfel de tertipuri din partea  principalului contracandidat, pentru a obține voturi, care nu reprezintă competența și grija lui față de oraș în condițiile in care a fost la cârma orașului patru ani de zile.

 

 „Am condus orașul între anii 2008 si 2012 si pentru ca faptele mele si ale echipei cu care am lucrat sunt binecunoscute, sloganul echipei de campanie și al meu este „Ion Chisăliță- omul faptelor”! Am adus în orașul Moldova Nouă în mandatul meu într-un parteneriat cinstit și foarte corect o companie care a angajat 2400 de concetățeni si cetățeni din clipuri Dunării, este vorba de compania Delphi.

În acea  perioada am văzut un oraș fericit, tinerii noștri dar si alte categorii  de oameni și-au rezolvat existența, familiile s-au întregit, tinerii au venit din străinătate acasă, orașul a prosperat, bugetul primăriei s-a dublat, orașul a înflorit! In mandatul meu am reabilitat spitalul, investiție de două milioane de euro, am refăcut casa de cultură, într-una modernă, pe un proiect foarte eficient am anvelopat 724 de apartamente cu 14 de blocuri, am creat transport public modern, gratuit pentru pensionari și elevi din Moldova Nouă, acestea sunt câteva din faptele noastre”, a spus Ionuț Chisăliță.

Vizita de la Moldova Nouă – video.

https://www.facebook.com/watch/live/xtid=tMRJN9dxtpTe8VAu&v=324853332180695&ref=watch_permalink

Marcel Vela, ministrul afacerilor interne și președintele PNL Caraș-Severin a avut o intervenție emoționantă în care a descris aspecte legate de activitatea senatorială, ministerială și cea de lider al organizației județene PNL Caraș-Severin. 

Vreau să vă spun că în calitate de senator am inițiat legea în care ziua de 18 iunie este ziua deportaților, pentru că aici în clisură de la Socol până la Coronini au fost oameni care au suferit în a doua zi de rusalii, au fost luați de acasă și aruncați în Bărăgan, la aceste drepturi ale lor, ale copiilor fără copilărie nu s a gândit nimeni sa le facă dreptate și să le redea demnitatea și drepturile că le au, este un lucru la care s a gândit PNL, pe lângă aceasta lege am avut inițiativa de a ajuta și copiii  lor că nu au avut copilărie. Una din marile dezamăgiri ale mele este ca acum 4 ani am susținut un primar care m-a dezamăgit, m-a înșelat și m-a trădat. Nu i-am răspuns niciodată la toate jignirile, la toate mizeriile care le a spus, pentru că  nu merită, am făcut atunci cea ce trebuia să fac, l-am exclus din PNL. Ce a făcut acest mare cavaler al dreptății, al ordinii, al disciplinei, a trecut direct în brațele PSD, mi-a spus un bătrân la mine la Armeniș ca cine nu are omenie dimineața nu are nici după amiaza. Am propus un amendament,  a trecut și de Senat, psd a pus piedici, dumneavoastră, cetățeni din Moldova Nouă și  cei care locuiți pe o rază de 8 kilometri în jurul orașului sa puteți ieși la pensie cu 2 ani mai devreme. A făcut-o din respect și considerație pentru dumneavoastră. Ca și membru al executivului împreună cu Prim ministrul Ludovic Orban am hotărât ca magistrala de gaz nouă, aprobată de guvern ca și investiție de interes național, care va lega Orșova de Caransebeș va avea un racord care va merge spre Valea Almăjului, și  de la Șopot va traversa munții și va ajunge la Moldova Nouă.  Autostrada A6 va trebui legată  de autostrada albastră, de Dunăre, Romeo Dunca  va propune și eu și Rareș Bogdan îl vom susține ca Valea Almăjului să fie legată de Moldova Nouă, toți turiștii care vor acesta la Moldova Nouă să meargă să vadă Cascada Bigar sau celelalte obiective turistice din Valea Almăjului. Destul Torma, Adi megi la biserică numai fă păcate”, a spus Marcel Vela.

„La Ioan Chisăliță faptele vorbesc, când a fost primar a reușit să aducă 2400 de locuri de muncă, cred ca merită încrederea din nou  a dumneavoastră . Avem o șansă istorică pentru Moldova Noua si județul Caraș-Severin, această șansa se numește Romeo Dunca, un om de afaceri de succes, un om care a fost pe treptele catedralei din Timișoara la revoluție și care acum vine nu să construiască ceva pentru el ci să pună în valoare managementul si competența în slujba județului Caraș-Severin și profesorul Ioan Chisăliță ca si primar. Pe lângă acești doi aveți alături pe unul din cei influenți oameni politici de la București, și unul dintre cei mai buni miniștri al PNL, Marcel Vela. Un om cu o influență uriașă în executiv si cu o influență uriașă în parlamentul României, și aveți un prieten care  se luptă pentru România și județul  Caraș-Severin în parlamentul de la Bruxelles, în persoana mea, care se luptă ca banii europeni să vină în țara noastră!

 „În spatele nostru se află o autostrada (Dunărea), pe care nu o folosește nimeni de 30 de ani, o folosește Ungaria, Germania, Austria, noi nu am știut să o folosim, banii europeni există, trebuie numai atinși, știu clar ca nimic nu are în plus judetul Alba de exemplu,  Aradul, Brașovul, Clujul, față de Caraș-Severin, dar acolo parteneriatul între primar și Consiliul județean este de dreapta, și au făcut ca viața din acele locuri să  fie incredibilă, locurile de muncă din acele locuri sunt foarte multe, se aduce forță de muncă, navetiști,ca pe vremuri cu autobuze, cu trenul. Să știți ca nu sunt altfel de români acolo, dar au avut niște conducători vizionari. La Bruxelles președintele nostru Klaus Johannis a negociat alături  de cei mai influenți președinți europeni o sumă uriașă pentru România, în cazul care nu era acolo suma alocată României era undeva de 32-35 de miliarde de euro, datorită prestației și relației președintelui cu cancelarul Germaniei și Austriei, datorită modului în care s-a bătut cu premierul Rutte, România a primit o suma de 83 de miliarde de euro”, a spus Rareș Bogdan.

 

„Domnul Torma nu mă cunoaște personal, nu ne-am întâlnit niciodată, într-o seară, la ora zece,  mi-a trimis un mesaj și mi-a zis ca sunt „porc”, cu câteva zile după aceea la Herculane am luat pixul și văzând rețeaua de gaz care se pregătește să se implementeze în Caraș, am zis NU. Prelungiți-o și la Moldova Nouă și faceți si un drum din Valea Almăjului până la Moldova Nouă. Va mai spun un lucru! Voi lucra și  cu Torma pentru că Moldova Nouă este un oraș important, cu potențial, dar mult mai mare plăcere mi-ar fi să lucrez cu Ioan Chisăliță”, a spus Romeo Dunca.

 

SORIN OȘAN

 

Lasă un răspuns