Se impozitează, la sânge, pensiile speciale!
Camera Deputaților a votat astăzi, cu 307 voturi „pentru” și un singur vot împotrivă, impozitarea pensiilor speciale, cu 10% pentru cei care obțin între 2001 și 7000 de lei și cu 85% pentru cei care au peste 7.001 lei. Legea prevede impozitarea tuturor pensiilor, fiind incluși și magistrații, polițiștii, militarii, diplomații etc. În acest moment, singura excepție o constituie pensiile parlamentarilor.
Impozitarea acestora se poate face doar după un vot în plenul reunit al Parlamentului, nu după un vot în Camera Deputaților. Legea trebuie să treacă și de Curtea Constituțională, deoarece judecătorii CCR au declarat neconstituțională legea privind eliminarea pensiilor speciale.
După ce Curtea Constituțională a stopat legea de eliminare totală a pensiilor speciale, astăzi, însă la presiunea #PNL, Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege privind impozitarea pensiilor speciale.
Florin Roman, liderul deputaților PNL a declarat: ”Toate pensiile speciale din România vor fi impozitate, iar cele care depășesc 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85%, urmare a unui amendament inițiat și susținut de PNL și PSD.
Azi trăim o nouă miercure albă în Parlament, în care Parlamentul își întoarce fața către popor și ascultă ce vrea poporul.
PNL a susținut întotdeauna principiul contributivității, pentru că un pensionar nu poate fi mai special decât altul. Amendamentul depus a obligat PSD sa rupă frăția cu pensiile speciale. Propunerea de impozitare a fost luată prin consens de liderii de grup, iar modalitatea de legiferare respecta deciziile Curții Constituționale, care spun că pensiile speciale nu pot fi anulate, dar pot fi impozitate. Astăzi se mai îndeplinește o promisiune a PNL făcută în perioada campaniei electorale, când am promis oamenilor echitate socială și tăierea pensiilor speciale.”
Inedit este faptul că prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan a intuit votul de astăzi al Parlamentului și anume că va reuși să impoziteze pensiile speciale cu 85% și nici Avocatul Poporului, nici Curtea Constituțională nu se vor mai putea împotrivi: „Azi vom reuși! Nu ne mai poate bloca avocata poporului, Renate Weber și nici CCR, după cum au făcut asta după votul din 28 Ianuarie, respectiv judecarea sesizării de pe 8 Mai.”