Școala de Gimnastică de la Reșița este cea mai bună din țară! CSȘ şi CSM Reşiţa au cucerit 22 de medalii la Campionatul Naţional de la Ploieşti!

Campionatul Naţional de gimnastică artistică de la Ploieşti, a fost singura competiție la nivel național deșfășurată recent în această perioadă de pandemie. A fost un bun prilej al școlii de gimnastică artisitică de la Reșița de a-și reconfirma valoarea sportivilor pregătiți de antrenorii Robert Bălan şi Alexandru Avram.

Elevii reșițeni ai celor doi antrenori au dominat competiția națională, obținând locul unu pe cluburi, prin cele 22 de medalii câștigate de gimnaștii de la CSȘ şi CSM Reşiţa.

“A fost un concurs foarte obositor, ţinând cont că practic de pe drum, imediat ce am ajuns, am intrat direct în sala de antrenament, după care au urmat două zile de concurs foarte grele pentru toți componenții care au participat la acest campionat național.

Antrenorul coordonator Robert Bălan

În urma finalelor și a competiției individuale, Reşiţa a reuşit să câștige un număr total de 22 de medalii, un total pe care, sincer vă spun, eu nu l-am avut în obiective, ținând cont de anul acesta care a fost unul atipic pentru pregătire. Am avut sportivi de la CSM Reşiţa care au avut evoluţii foarte bune. Robert Pașca, la seniori, a obţinut şase medalii: una de aur, două de argint și trei de bronz, a fost foarte aproape de locul I la individual compus, dar ne-am bucurat şi pentru locul doi, ţinând cont că el a avut o ratare la bară fixă. Raul Șoica a cucerit două medalii, ambele de bronz, iar Gabriel Țîțaru a obţinut un bronz. Un total de 9 medalii pentru sportivii de la CSM Reşiţa.

antrenorul Alexandru Avram cu elevii săi

La sportivii cei mici, la juniori, am avut sportivi de la Clubul Sportiv Școlar Reşiţa care au avut și ei în principiu evoluții foarte bune, au participat reşiţenii componenţi ai lotului de juniori, iar pe lângă ei a participat şi Drăgulescu, care este și el la club și care a obținut și el o medalie la sfîrșitul competiției. Să îi luăm pe rând: Felix Simion a câștigat șase medalii, trei de aur, două de argint și una de bronz, iar Robert Aioanei a cucerit patru medalii, una de aur, una de argint și două de bronz. Andrei Titi a cucerit o medalie de argint și una de bronz, un bilanț bun pentru că la el trebuie spus că nu am vrut să riscăm, deoarece venea după o accidentare și nu a concurat la toate aparatele. Richard Drăgulescu a obținut o medalie de bronz la sol, urmându-l cel mai probabil pe tatăl său, Marian Drăgulescu”, a spus antrenorul coordonator Robet Bălan.

Școala de gimnastică artisitică de la Reșița a demonstrat încă odată că are valoare, a ocupat locul I pe echipe și la Campionatele Naționale de la Ploiești, cu cele 22 de medalii cucerite de gimnaștii reșițeni, 9 medalii fiind cucerite de sportivii de la CSM Reşiţa și alte 13 de gimnaștii de la CSȘ Reşiţa.

CSM-CSȘ Reșița

Campionatul Național Seniori- Ploiești

5 medalii de aur

6 medalii de argint

11 medalii de bronz

🥇CSM – 9 medalii🥇

🥇CSS – 13 medalii🥇

Felicitări băieți!!!

sursa foto: facebook Robert Bălan

Lasă un răspuns