S-au rupt norii la Zăvoi și la Glimboca!
Ca urmare a inundațiilor de ieri, prefectul județului, Cristian Gâfu, s-a deplasat la Glimboca și la Zăvoi pentru a constata pagubele produse de inundațiile care au afectat cele două comune.
De asemenea, alături de col. Cristinel Coneru, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Semenic”, Cristian Gâfu a supravegheat intervențiile personalului ISU pentru înlăturarea efectelor produse de inundații.
La Glimboca au fost afectate 7 case, 27 de curți și o mașină, iar la Zăvoi au fost inundate peste 40 de curți, precum și DJ 683, spre Poiana Mărului, unde o porțiune de aproximativ 3 km a fost acoperită de aluviuni și de copaci, iar șanțurile au fost colmatate. Tot la Zăvoi, drumul pietruit spre stația de apă a fost spălat de viitură pe o porțiune de aproximativ 400 de metri.
Prefectul a intrat în curțile afectate pentru a constata pagubele și a transmis tuturor primăriilor, care s-au confruntat cu fenomene meteorologice care au produs pagube, rugămintea să își intocmească, pe care mai apoi să le trimită la Instituția Prefectului Caraș-Severin și la ISU Caraș-Severin, conform constatării comitetelor locale pentru situații de urgență.
Doru Cîrdei, primarul comunei Zăvoi ne-a declarat: „Incepând de sâmbăta seara a plouat foarte puternic în zona satului Măru, Poaiana Mărului, unde a venit viitura și ne-a blocat drumul, ne-a colmatat stația de filtrare a apei potabile din satul Măru, de pe râul Bolvașnița. Au fost „spălate” și vreo 400 de metri de drum pietruit, iar viitura a blocat drumul de acces 363, Zăvoi – Poiana Mărului, în aval de baraj, pe o porțiune de 3 kilometri. Au fost scurgeri de pe versanți, cu aluviuni, cu copaci, cu bolovani și au blocat drumul. Am intervenit de sâmbăta noaptea, numai că fiind foarte periculos, am continuat lucrările duminică dimineața, când am degajat drumul către Poina Mărului, împreună cu utilajele și oamenii de la SVSU. La stația de apă, am decolmatat cât s-a putut pentru acest stadiu, dar acolo trebuie o evaluare și lucrări mai complexe. După prânz, a avut o altă rupere de nori, în localitățile Zăvoi, 23 August și Valea Bistrei, inundând curțile a 50 de case, a colmatat șanturile, rigolele de scurgere au fost și ele afectate. În prezent, apele s-au mai retras și sunt câteva pârăiașe, care este adevărat că nu sunt în baza de date a Adminsitrației Bazinale Apă Banat, dar a fost suficient cât să intre apa în curțile oamenilor și să facă colmatări în zona drumului DN 68. Mai avem și subsolurile inundate ale blocurilor și acum ne ocupăm de scoaterea apei din beciurile scărilor. Aceasta este situația și intervenim cu vidanje, cu ce putem, cu oameni și să facem evaluările, să vedem cum depășim momentele aceste dificile pentru comuna noastră!”