S-a redeschis Punctul de trecere Frontieră de la Naidăș!

Guvernul Orban, prin Ministerul Afacerilor Interne, a venit în slujba cetățenilor cărășeni și nu numai, dispunând redeschiderea vamei de la Naidăș, cea care constituie puntea de legătură cu Serbia.
Prin Hotărârea de Guvern 967 publicată ieri – vineri 13 noiembrie – în Monitorul Oficial 1078 s-a redeschis Punctul de trecere Frontieră de la Naidăș, județul Caraș-Severin.

„Este o măsură ce dă posibilitatea reluării legăturilor economice, sociale și culturale între Serbia si România, chiar în condițiile complexe generate de pandemia din cele două state.
Redeschiderea PTF Naidăș a fost aprobată de către Guvernul României la solicitarea cetățenilor și întreprinzătorilor din Zona Oravița, transmisă Ministerului Afacerilor Interne de către Prefectura Caraș-Severin”, se precizează în comunicatul de presă al Departamentului Comunicare al PNL Caraș-Severin.

Lasă un răspuns