Romeo Dunca – singura soluție pentru însănătoșirea județului Caraș-Severin!

Romeo Dunca este candidatul Partidului Național Liberal la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin și  înainte de depunerea oficială a candidaturii  a ținut să fie alături de primarul Ioan Popa la  oficializarea candidaturii acestuia la Biroul Electoral de Circumscripție Județean nr. 11 Caraș-Severin.

„Vă spun că sunt foarte bucuros că am venit într-o echipă ca aceasta, tânără, unită, zâmbitoare, lucruri care ne va caracteriza față de ceilalți care sunt mai emoționați decât noi că vor pierde, ceea ce noi avem mari șanse să câștigăm. Am văzut și am înțeles dificultatea momentului pe care l-a avut Nelu la primele alegeri ale lui, consider că beneficiez de munca întregii echipe a PNL Caraș-Severin, iar lucrul acesta mă obligă să mă gândesc cu foarte mare seriozitate nu la ce să fac pentru a fi ales, ci la ce voi face după alegeri.

Pot să vă spun că dovada că voi fi lăsat să fac așa cum consider eu că este bine mi-a fost dată: eu nu cunosc foarte bine consilierii, am lăsat libertatea fiecărui colegiu să-și pună oamenii cei mai potriviți, însă am insistat să-i am în echipa de la județ pe Marius Isac și Coco Galescu, și mă bucur că i-am convins să vină să lupte și să muncească alături de mine”, a spus Romeo Dunca, în momentul în care a ținut să fie alături de primarul Ioan Popa la depunerea documentației pentru candidatura de primar al municipiului Reșița.

Romeo Dunca a fost însoțit apoi de o asistență liberală numeroasă, o mulțime de colegi de partid, consilieri județeni, primari ai orașelor și comunelor județului, la depunerea oficială a candidaturii la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin.

„Sunt onorat să fiu alesul atâtor oameni serioși și profesioniști care doresc să mă sprijine. Rog pe această cale populație să ne dea o șansă prezentându-se masiv la vot. Sper că o astfel de șansă, de a avea o altfel de administrație a județului, să se întâmple, să nu fie ratată, pentru că doar așa vom putea demonstra măreția lucrurilor pe care noi vrem să le îndeplinim. Sunt începător în ale politicii, dar să nu uitați că sunt priceput în a lucra cu oamenii. Am lucrat cu sute și mii de conducători auto care sunt foarte pricepuți și nu este ușor să gestionezi sute de angajați și în afara faptului de a cheltui cu folos banii societății, eu am fost obișnuit să-i și produc. Să nu se uite acest lucru, pentru că aici consider că va trebui să mă focusez mai mult pe ce putem să facem cu banii oamenilor, nu să-i și producem. Asta este o mare diferență, care cred că îmi va da o relaxare în muncă, pentru că voi avea doar jumătate de făcut: să văd cum distribuim și cum cheltuim bine banii județului”, a spus Romeo Dunca în momentul depunerii oficiale a candidaturii pentru Consiliul Județean Caraș-Severin.

 Candidatul PNL pentru șefia Consiliului Județean Caraș-Severin a ținut să facă și o precizare plină de pilde, care arată faptul că în administrația publică și nu numai, lucrurile se fac întocmai și la timp.

foto: resita.ro

„Noi am fost programați la ora 15,30, am venit la 15 și 28 de minute (nr. la Sala Polivalentă, sediul Circumscripției Electorale Județene)  și am aflat că cei care știu să facă lucrurile așa cum trebuie, erau programați la ora 13,00, dar vor veni la ora 16,00! Este ceva care spune foarte mult, am venit cu oameni serioși, care au de gestionat probleme de orice tip, administrativ sau comerciale a multor companii, inclusiv domnul ministru Vela și am stat 20 de minute într-o locație ca să putem să venim la timp, să fim punctuali. Alții nu reușit să vină la ora 13,00. Vor veni la ora 16,00! Este foarte important aspectul acesta vis-a-vis de seriozitatea cu care noi tratăm o astfel de provocare”, a încheiat Romeo Dunca, candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, care din eleganță nu a mai pronunțat numele organizației „punctuale” și de „cuvânt”. Și cum toate acestea trebuiau să poarte un nume, i s-a spus simplu: „PSD”.  

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns