Romeo Dunca și Cosmin Lațcu au demonstrat că #sepoate și în Vermeș … asfalta!
„Mă numesc Lațcu Petru Cosmin și candidez din parte Partidului Național Liberal la funcția de primar al comunei Vermeș”, și-a început prezentarea tânărul antreprenor de 46 de ani, om al locului.
„M-am născut în Vermeș unde mi-am petrecut și copilăria, am urmat liceul de Matematică-Fizică din Reșița, Facultatea de Matematică din Timișoara și două Masterate dintre care unul în managementul administrației publice.
Am 46 de ani, doi copii, vorbesc fluent două limbi de circulație internațională și cred că experiența acumulată de-a lungul a 22 de ani de activitate în Ministerul Afacerilor Interne și economia privată poate fi exploatată cu rezultate optime în folosul cetățenilor comunei Vermeș.
Îmi doresc foarte mult ca împreună cu vermeșenii să revitalizez comuna natală, să-i redau farmecul de altădată, iar pentru asta voi face toate eforturile în vederea dezvoltării economiei locale, identificarea investitorilor ce pot fi atrași în Vermeș, sprijinirea și promovarea micilor producători, accesarea fondurilor pentru IMM-uri pentru toți cei care vor să muncească și să se dezvolte.
O prioritate permanentă o va reprezenta componenta fondurilor europene pentru infrastructură unde Vermeșui este deficitar. Nu avem canalizare niciunde, apa curentă menajeră nu este disponibilă în Iersig și Izgar, lipsesc parcurile, iar clădiri precum căminul cultural de la Izgar și biserica de la Iersig sunt pe punctul de a se prăbuși.
Vermeșenii mă cunosc și știu că sunt un om care nu se dă bătut niciodată și sunt convins că vor fi alături de mine în fața provocării de a transforma comuna noastră și a o aduce în stadiul în care oamenii plecați în căutare de mai bine să-și dorească să revină acasă”, a spus Cosmin Lațcu.
Secretul candidaturii lui Cosmin Lațcu aveam să-l aflăm de la un prieten comun. Actualul primar are la activ trei mandate și … ZERO (da, ați citit bine!) proiecte cu finanțare europeană! După o asemenea anti-performanță, cu siguranță că și-ar mai dori o …tură! Ceea ce a surprins plăcut la Cosmin Lațcu a fost modestia și modul cum și-a gândit campania electorală. „Principalul motiv pentru care am acceptat să candidez este că trebuie să aduc plus valoare comunei mele de baștină și faptul că sunt multe lucruri de schimbat, la nivelul anului 2020. Acum că ai aflat chestiunea acesta cu fondurile europene, eu nu o comentez, este evidentă, dar eu nu o să-mi denigrez adversarii în campania mea! În Banat, lumea te consideră invidios și bârfitor, când vede că-l vorbești de rău pe consăteanul tău! Asta am auzit-o de mic de la bătrânii satului”, a spus Cosmin Lațcu
O vizită recentă a lui Romeo Dunca – candidatul PNL la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin la Vermeș a avut și un final cu happy-end, la situația dezastruoasă a drumului județean DJ572, Berzovia – Buziaș, singura cale de acces în comună!
După ce în data de 24 august 2020, „drumul oaselor” arăta ca după un bombardament strategic intens, la câteva zile după prezentarea publică pe propria rețea de socializare, Cosmin Lațcu a constatat cu surprindere că rotițele … drumarilor de la Consiliul Județean au început să se învârtă! Ce-i drept cam încet și târziu, dar au apărut utilajele pe drumul „încriminat” și uitat totodată de stăpânii județului.
„Mă bucur să văd că vizita domnului viitor președinte al Consiliului județean Caraș-Severin de acum două săptămâni se concretizează atât de repede. Lucrările de reparații așteptate ani de zile au demarat în forță după ani de zile în care am distrus mașinile prin craterele pe care le cunoaștem cu toții” – Cosmin Lațcu – candidatul PNL la funcția de primar al comunei Vermeș.
Comentariul lui Romeo Dunca pe pagina de socializare a lui Cosmin Lațcu ne scutește de orice concluzie: „Meritul meu e doar acela că am arătat cu subiect și predicat, in ton critic si hotărât această nedreptate făcută locuitorilor din zonă. Probabil că teama de a nu se ști care sunt motivele întârzierii acestei reparații au grăbit lucrurile.” Să sperăm că onor CJCS a luat lucrurile în serios (și nu au început doar… „simulările electorale de asfaltare”) măcar acum în ceasul al doisprezecelea și vermeșenii se vor bucura de un drum decent.
Duminică, 20 septembrie, ora 15,00, împreună cu candidatul PNL la funcția de Președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca și candidații la funcțiile de consilieri din cadrul aceleiași instituții: Avocat Dan Stan, Jaro-Norbert Marsalic, Rădoi Ovidiu și Liviu Brumar , Cosmin Lațcu îi invită pe toți locuitorii comunei Vermeș pe platoul Căminului Cultural din Vermeș. Pentru a fi protejați, vă rog să respectăm cu toții măsurile anti-coronavirus.