Romeo Dunca: „Cetățeanul prin votul său poate aduce schimbarea”

Romeo Dunca este candidatul Partidului Național Liberal pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin și dorește să schimbe mult în bine imaginea acestui minunat colț de Rai al Banatului Montan. Împreună cu primarul municipiului Reșița, Romeo Dunca a început să cunoască mult mai bine frumusețile județului prin plimbările cu bicicleta sau a fost alături de oamenii locului la Moldova Nouă sau Băile Herculane ca să prezentăm doar două locații pe care le-a vizitat.

Pe pagina personală de socializare, Romeo Dunca a prezentat cu transparență faptul că a dorit să coaguleze forțele de dreapta de pe scena politică județeană și ce s-a întâmplat la un moment dat cu această inițiativă.

 

Înlocuirea fără de emoții a încrengăturilor PSD-iste care au gestionat județul sub directa baghetă a acestui Mocioalcă e pe cale să se întâmple. 

Alianța USR-PLUS este cu siguranță, la nivel central cel puțin și prin calitatea și orientarea marii majorități a membrilor săi, o grupare de dreapta care își dorește la fel ca PNL-ul înlăturarea trandafirului PSD-ist plin de spini penali. Lupta comună în vederea realizării acestui obiectiv crește șansa eliminării acestui partid și a avortonilor lui plin de corupți din scena politică.

Romeo Dunca și Ioan Popa

Din aceste considerente, așa cum a fost și propunerea ministrului Marcel Vela, acceptată de filiala la ședința de la Poiana Mărului, am făcut un apel înainte de a înțelege poziția alegătorilor la această alianță USR -PLUS de a duce o luptă comună. Domnul Plujar și domnul Toma au spus că e binevenită o astfel de intenție, motiv pentru care atât eu cât și Nelu Popa am făcut o ofertă peste bunul simț. Unii apropiați spunând că e chiar mult prea mult.

panorama Muntele Mic

Au venit rezultatele sondajului care ne-a dat convingerea că cetățenii doresc schimbare. Ne-am întâlnit pentru prima dată cu cei doi care am înțeles că reprezintă alianța și, „cu sondajul pe masă”, am propus următoarele: La Consiliul Județean, un vicepreședinte și alți doi în locurile 5-15-20 pe lista comună de candidați pentru cele 31 de mandate de consilieri județeni. La Reșița, Nelu a venit cu o propunere care arată și mai bine intenția pozitivă a PNL pentru o colaborare, oferind un viceprimar și doi consilieri pe locuri eligibile. Repet, aceste discuții fiind făcute în contextul în care alegătorii își exprimă votul conform sondajului recent. La nivel de comune, am propus ca ambele grupări să sprijine pe candidatul ce stă în sondaje cel mai bine, indiferent că aparține USR-PLUS sau PNL.

Romeo Dunca alături de Cristian Miclău – primarul orașului Băile Herculane

Reprezentanții alianței au spus inițial că în principiu oferta este ok, doar că nu pot face nimic fără acordul domnului Barna, președintele USR. Am crezut acest lucru și speram să vină această aprobare. Ioan Popa a vorbit personal cu acesta și, în final, s-a primit aprobarea. Am crezut că problema e rezolvată și că în politică, la fel ca în economia de piață în care lucrează privații ca mine, când spune șeful că e ok, e chiar ok.

Romeo Dunca

Ne-am întâlnit din nou, de data asta cu stafful tehnic desemnat de echipa electorală a Filialei PNL Caraș-Severin, noi, forțele de dreapta, fiind deja în întârziere. Și, ca în politică, am avut o mică surpriză. Nu mai era așa. Indiferent de poziția șefului de partid, de fapt părerea care contează e cea a factorilor locali (nu cum ni se spusese la prima întâlnire cu reprezentanții USR-PLUS). 

Bun și așa, ne-am zis, e normal acest lucru, dar nu seamănă cu discuțiile avute în prima zi. Am întrebat din nou ce se dorește pe plan local și… surpriză! Patru consilieri la Consiliu Județean cu vicepreședinte în frunte și viceprimar la Reșița cu trei consilieri, după algoritmul 5-7-11, Nelu oferind 5-7-14, în condițiile în care municipiul are 21 de consilieri locali. Și mai apăruse o mică problemă, la discuția despre celălalt municipiu, Caransebeș. Unde conducerea zonală insistă ca Alianța USR-PLUS să meargă singură în alegeri! De ce oare? Poate îmi explică cineva…

Ioan Popa și Romeo Dunca

Concluzia mea e simplă și clară. Deja e vorbă prea multă. Un număr de patru consilieri USR-PLUS la Consiliu Județean face posibil ca, puși lângă cei 14 posibili ai stângii unite sub coordonarea maestrului de scenă Mocioalcă, să fie tot PSD partidul care va lua deciziile la județ. Sau Alianța să devină un fel de UDMR al politicii dâmbovițene și un veșnic motiv de târguială.

Acest lucru eu nu îl doresc, deoarece la combinații se pricep mai bine cei care au condus deja și au împărțit de multe ori banul județului prin firmele veșnic câștigătoare de lucrări. Iar copiii ăștia tineri și obraznici cu siguranță pot avea un preț mai mic decât cel care probabil a fost plătit atunci când a ajuns Hurduzeu la conducerea Consiliu Județean. Mai ales că acum se poate primi reducere la Range Rover cumpărat cu banii jos…

Romeo Dunca și Ioan Popa alături de PNL Moldova Nouă

În consecință, aici, la Caraș- Severin, am o mare temere ca nu cumva noi, liberalii, să fim chiar singuri împotriva tuturor. Poate că e nepotrivit să expun această situație, dar cred că omul de rând are dreptul să știe durerile facerii unui act de alianță și de care depinde traiul lor pe viitor. Asta ține, după părerea mea, de transparență în decizii.

La București s-a putut, pentru că Alianța USR-PLUS nu are nași prefecți puși pe funcții politic de PSD așa cum se practică în Caraș-Severin.

Așadar, în concluzie, părerea mea sinceră e să mergem pe drumul nostru și să cerem sprijinul cetățeanului care prin votul său poate aduce schimbarea.  Să fie cum vrea cărășeanul de rând. Ori noi, ori ei. Noi singuri sau ei toți la un loc!…

Să sperăm că alianța USR-PLUS va face pragul electoral de 7% și că după alegeri vor veni alături de noi, deși acum pot apărea și alte scenarii. Dacă nu va trece de procent , atunci jumătate din voturile lor de dreapta vor ajunge la același PSD. Sau mai rău îl vom vedea pe Plujar în vreo super-alianță cu stânga, împotriva firii. Dacă asta vom vedea va fi foarte posibil ca Mocioalcă ,in județul lui, a ajuns să influențeze și la USR”, a prezentat Romeo Dunca pe propria pagină de socializare.

FLORIN  ȘTIUBE

Lasă un răspuns