Reținut pentru că ar fi agresat sexual o minoră de 9 ani!

Reținut pentru că ar fi agresat sexual o minoră de 9 ani!

Azi-noapte, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin au reținut pe bază de ordonanță de reținere, pentru 24 de ore și au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, un bărbat de 63 de ani din Măureni, bănuit de comiterea infracțiunii de agresiune sexuală împotriva unei minore de 9 ani.

foto arhivă: ziare com

Ieri, 16 octombrie, în jurul orei 18.30, Poliția Orașului Bocșa a fost sesizată prin apel 112, de către o femeie din Măureni despre faptul că un vecin ar fi încercat să o agreseze sexual pe fiica acesteia în vârstă de 9 ani.

„Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală și continuă cercetările în acest caz. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, inspector principal Alina Boeru.

Lasă un răspuns