Reșițenii și suporterii Reşiţa Locomotives se pot bucura de un eveniment inedit ce a devenit tradiție, duminică la Cinema Dacia!
De-a lungul istoriei ne-am obișnuit ca medicii să performeze și în alte domenii, decât profesia inițială și cunoaștem medici scriitori, muzicieni, dar și împătimiți ai sportului.
Dacă sportul rege din România l-a avut pe Ladislau Boloni, Reșița îl are pe Raul Siladi, care pe lângă profesia de medic, face performanță în sport, dar este și consilier local, un om dedicat total comunității.
Prietenii, pacienții și camarazii săi îi apreciază altruismul, erudiția și fair-playul, susținându-l și bucurându-se alături de el. Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara, Facultatea de Medicina Dentară, are o pasiune specială: fotbalul American, fiind și jucător.
A găsit sprijin la primarul Reșiței, Ioan Popa, încă din anul 2018 când a organizat finala Campionatului Naţional de fotbal american, în parteneriat cu Primăria Reșița, pe stadionul Mircea Chivu.
Anul acesta, mai precis duminică 11 februarie,la Cinematograful Dacia ora 23:30, în calitate de fondator al Reşiţa Locomotives, Raul Siladi, organizează vizionarea publică live a prestigiosului Super Bowl – finala campionatului de fotbal american din Statele Unite, prilej cu care va fi şi un moment de suflet pentru Locos: foştii şi actualii jucători ai echipei vor marca, cu o uşoară întârziere, 10 ani de la înfiinţarea clubului reşiţean.
„Am hotărât să îmbinăm puțin acest eveniment cu o întâlnire pe care teoretic ar fi trebuit să o facem anul trecut. La sfârșitul anului trecut se împlineau zece ani de la înființarea oficială a clubului, dar după finalul campionatului ne-am luat cu altele, toată lumea a vrut să se odihnească puțin și am considerat că finala NFL ar fi un moment bun să ne întâlnim.
Noi am încercat să invităm toți foștii jucători, toți tinerii care s-au perindat pe la echipă de-a lungul anilor. Sper să nu fi ratat pe cineva, dar dacă totuşi s-a întâmplat asta, îi invit şi pe această cale pe toți cei care au fost alături de echipă – fie că au jucat, fie că au venit să ne susțină la meciuri – să vină, chiar dacă nu vor dori să vizioneze tot meciul la ora aceea târzie.
Măcar să ne întâlnim, să schimbăm câteva vorbe, câteva impresii, să petrecem câteva minute împreună – iar cei care doresc pot să și rămână să vizioneze meciul. Intrarea e gratuită, așa că oricine e binevenit să ni se alăture,” a precizat amfitrionul evenimentului.
Așadar, reșițenii și suporterii Reşiţa Locomotives se pot bucura de un eveniment inedit ce a devenit tradiție, duminică la Cinema Dacia!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți mulțumit de el.Ok