Reşiţeanul Doru Dinu Glăvan, reales președinte al UZPR

Reşiţeanul Doru Dinu Glăvan, reales președinte al UZPR

     Doru Dinu Glăvan, fostul director al Postului Radio Reşiţa, a obținut un nou mandat, pentru perioada 2020-2024, la conducerea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, organizația profesională reprezentativă a jurnaliştilor.

     Adunarea Generală  s-a desfășurat în condiții statutare, sâmbătă, 11 iulie,  la Grădina de vară a Teatrului „Constantin Tănase” din București. În cadrul ei s-a votat în unanimitate alegerea lui Doru Dinu Glăvan în funcția de președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, jurnaliștii prezenți considerând că este necesară continuitatea în activitatea fastă a UZPR din ultimii opt ani. „UZPR a avut realizări remarcabile în acești ultimi ani și de aceea considerăm că este oportun să continuăm în aceeași formulă”, a punctat George Coandă, senior al Ordinului Ziariștilor, președinte al Juriului de Onoare, Disciplină și Arbitraj al UZPR.

Doru Dinu Glăvan

     Totodată, au fost respectate toate normele impuse de autorități privind distanțarea fizică, termoscanarea  și cele de igienă și dezinfectare.

     Au fost alese în unanimitate Consiliul Director, Comisia de Atestare, Juriul de Onoare, Disciplină și  Arbitraj, Comisia de Cenzori.

COSMIN VLAD

Lasă un răspuns