Regizorul scenelor de film de la Bocșa, în arestul Poliției! Reținut pentru ultraj, dar și pentru un mandat de urmărire european
Protagonistul scenelor de film de la Bocșa a fost reținut de organele de anchetă. Polițiștii au descoperit că pe numele bărbatului există un mandat european de arestare, emis de autoritățile austriece.
De ceva vreme încoace, tot mai mulți infractori epatează în diverse situații pentru a impresiona, deși ei sunt căutați pentru infracțiuni în alte state. Un astfel de comportament, care pare să devină regulă, a fost relatat asiduu în presa națională în cazul fostului finanțator al clubului de fotbal Dinamo, Dragoș Săvulescu. Exemplul a fost luat și de cetățeanul din Bocșa care a vrut să epateze în fața poliției seara trecută. În loc să fie cooperant și să respecte cerințele polițiștilor, bărbatul a trebuit să iasă în evidență. Cum să-l umilească polițiștii oprindu-l? Doar avea bolid de sute de mii de euro și mai era și naș. Și mai era și urmărit european…
Citește și: Scenariu de film la Bocșa! Bolizi de lux, focuri de armă, urmăriri ca-n Need for Speed
„Bărbatul de 42 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. În cursul zilei de astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin sistem videoconferință, pentru dispunerea arestării provizorii în vederea extrădării, având în vedere că pe numele bărbatului este emis un mandat european de arestare, de către autoritățile austriece, pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului”, arată organele de anchetă printr-un comunicat de presă.