Regele câștigă mereu la Top Blitz ediția 2022

Regele câștigă mereu la Top Blitz ediția 2022
Regele câștigă mereu la Top Blitz ediția 2022. Etapele XII și XIII la Top Blitz 2022 s-au desfășurat recent la Reșița. Ele au însemnat practic și două victorii clare ale liderului, „regele” șahului cărășan, Mihai Bolintiș.

Dacă în prima dintre etape Korcsek a păstrat o distanță minimă față de contracandidatul său la locul I, în etapa următoare evoluția sa a fost ștearsă. Deși revenirea lui Sergiu Cozmolici însemna o speranță pentru el și cei ce îl doresc detronat pe lider, Bolintiș a realizat punctajul maxim cucerind fără drept de apel etapa. Pe locul II s-a clasat Alin Stîngu, în revenire evidentă de formă. A fost urmat de Cozmolici Sergiu care și-a onorat blazonul cu 8 puncte din 10. Au urmat în clasamentul etapei Hock cu 6,5 puncte și Korcsek cu 6 puncte.

Citește și: Etapa a XI-a a Top Blitz 2022

În clasamentul general Bolintiș a accelerat și a mărit distanța față de Korcsek la 42 de puncte. Lupta pentru locul III dintre Hock și Stîngu se ascute pe măsură ce Alin topește diferența de puncte dintre cei doi.
Pentru locul V Calomfirescu este momentan mult mai bine plasat decât Văduva și Stroescu.

Juniorii se luptă pentru titluri naționale la Eforie Nord

În prezent, prioritatea absolută o reprezintă Campionatele Naționale de Șah clasic, rapid, blitz și Dezlegări, pentru copii și juniori. Competiția se desfășoară la Eforie Nord în perioada 10-20 aprilie 2022. La aceste competiții județul Caraș-Severin este reprezentat de cei șase șahiști juniori de frunte. Este vorba de Tamaș Christian Arrydan, Korcsek Alexandru David, Stîngu Alin, Drăgoi Albert Marian, Văduva Ion Valentin și Guțu Cătălin Vlad Aurelian. Cei șase vor fi însoțiți de antrenorul lor, candidatul de maestru Tunaru Alexandru. Finanțarea este asigurată de Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița. Rossonerii i-au transferat în acest an pe cei șase, cu dorința de a promova cât mai repede în Divizia A. Lor li se adaugă și micuțul Grecu Bogdan-Andrei din Păltiniș. Acesta va concura pe spezele familiei la categoria U 10.

Regele Șahistul

„Tuturor le dorim mult succes și să reprezinte cu cinste județul nostru la competiția supremă a juniorilor români”, a precizat Mihai Bolintiș, președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin.

Lasă un răspuns