Rata şomajului în luna august este de 2,21%

Rata şomajului în luna august este de 2,21%
Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna august 2022 este de 2,21 %.
La sfârşitul lunii august 2022, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 2,21%. Aceasta este mai mare cu 0,05 pp față de cea din luna anterioară şi cu 0,78 pp mai mică decât cea din luna august a anului 2021.

Numărul total de şomeri la finele lunii august, de 2.337 persoane. Este mai scăzut cu 45 persoane față de cel de la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 935 au fost şomeri indemnizaţi şi 1.402 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 112 persoane. Numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 67 persoane faţă de luna precedentă.

În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 969 şomeri provin din mediul urban şi 1.368 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 50-55 de ani (514), urmaţi de cei din grupa de vârstă intre 40 –49 de ani (509), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (128).

Citește și: 2,16% este rata șomajului în Banatul de Munte!

Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii august 2022 se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă

Stoc la finele lunii

Total

2337

< 25 ani

378

între 25-29

128

între 30-39

325

între 40-49

509

între 50-55

514

peste 55 ani

483

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (25,71%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 23,19% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,69%.
Datele au fost funizate de către reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin.

Lasă un răspuns