Rata de promovare a examenului de Bacalaureat 2021 este de 33,27%
Rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții învățământului liceal care au susținut probele examenului de Bacalaureat, în sesiunea august-septembrie 2021, în județul Caraș-Severin, este de 33,27%. În sesiunea august-septembrie 2021 s-au înscris 639 de candidați și au promovat 172 din totalul de 517 candidați prezenți.
122 de candidați au absentat, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat.
Niciun candidat nu a obținut media generală peste 9.00.
La acest examen, nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Rata de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.
În perioada 1 – 3 septembrie 2021 are loc rezolvarea contestațiilor. 3 septembrie 2021 este data la care vor fi afișate rezultatele finale, informează prof. Ion CHIOSA, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Caraș-Severin.