Răcășdia este un veritabil șantier!
Mirko Lechici este primarul comunei Răcășdia și se regăsește la cel de al doilea mandat. La ora bilanțului, edilul Răcășdiei consideră cel de al doilea mandat de primar este mai dificil decât primul și asta datorită multitudinii de proiecte generate în comună.
GCS.: Domnule primar, de câte mandate sunteți în fruntea comunei Răcășdia?
L.M.: De două mandate, iar acesta al doilea mandat îl consider mai greu decât primul, dar și cu satisfacții mai mari. Am avut tot felul de proiecte depuse și am avut parte de constructori nu prea în regulă, ca termene de finalizare. Am analizat situația și trebuie să recunosc și faptul că am depus mai multe proiecte și am demarat mai multe acțiuni în paralel, prin planul urbanistic general pe fonduri proprii, intabulare și cadastru, proiecte pe PNDL 1 și PNDL 2, pe fonduri europene. Unele erau în stadiu de evaluare, altele în stadiu de licitație, altele în stadiu de execuție, fiind și mai multe proiecte față de primul mandat, mi s-a părut un pic mai greu mandatul acesta decât primul.
GCS.: Al doilea mandat a fost mai dificil pentru că numărul de proiecte a crescut considerabil comparativ cu primii patru ani ai dumneavoastră în administrație?
L.M.: Este adevărat și acest lucru. În al doilea mandat, am mers pe principiul să avem mai multe proiecte de valoare mai mică, decât mai puține, dar pe valoare mare, cum a fost în primul meu mandat. De exemplu, în primul mandat, am avut un proiect european în valoare de 2,5 milioane de euro legat de alimentare cu apă și canalizare, un pod și un after-school și reabilitare cămin cultural, un proiect integrat pe cinci obiectivele: cultural, social și ape uzate.
GCS.: La ora actuală, Răcășdia este un veritabil șantier? Care sunt proiectele în derulare?
L.M.: Da, suntem practic șantier, pentru lucrările demarate în comună. Avem un proiect, din păcate nefinalizat, este realizat în proporție de 98% cu recepția la, extindere rețea alimentare cu apă și canalizare, cu branșare la populație. Vorbim de 600 de gospodării care beneficiază de racord apă și canalizare în fața casei. Acest proiect este realizat pe PNDL 1 și este realizat din fonduri guvernamentale ale Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
Al doilea proiect este tot pe PNDL, cu alimentare cu apă în localitatea Vrăniuț , de care beneficiază în jur de 173 de gospodării.
Al treilea proiect este finalizat și realizat pe PNDL și a constat în dotarea dispensar medical comuna Răcășdia, dotat cu aparatură medicală.
Pe fonduri europene, lucrăm la un proiect pe măsura 7.2, la reabilitare rutieră comuna Răcășdia pe o lungime de 5,4 kilometri. Vă spun sincer, că fiind vorba despre un anumit punctaj, am ales străzile care ne-au avantajat și proiectul să fie eligibil. La acest proiect se lucrează intens, pe 5,3 kilometri în prezent, la rigole și la un podeț care se regăsește pe traseu. În paralel cu acest proiect, prin fonduri proprii, comuna suportă lucrările de acces la proprietăți. Am spus, că dată tot am început să reabilităm la rigole, atunci să aducem la aceeași formă și accesul la cele 380 de proprietăți, pe care le întâlnim pe traseul care se reabilitează.
Mai avem în lucru, un proiect legat de o sală de sport. Este încheiată licitația în 6 decembrie 2019, timpul de evaluare a fost inițial pe 6 iunie 2020, dar am primit notificare că se va prelungi perioada de evaluare, pentru că au fost mai mulți ofertanți.