Progresul Ezeriș se pregătește de debutul în liga a III-a

Progresul Ezeriș se pregătește de debutul în liga a III-a

Progresul Ezeriș va debuta sâmbătă în liga a III-a, în deplasare la Progresul Pecica. Partida este programată de la ora 17,00 asemenea celorlalte partide din cadrul seriei a 8-a.

Din seria fac parte cinci echipe timișene și patru arădene, Progresul Ezeriș fiind singura reprezentantă a județului Caraș-Severin în liga a III-a.

„Noi debutăm în deplasare la Pecica. Noi suntem echipă nou-promovată, însă am depus cerere să nu jucăm primul meci acasă, la Caransebeș, din rațiuni administrative legate de organizarea unei partide disputate pe teren propriu. Ne aflăm într-o serie foarte importantă din punct de vedere valoric. Iar meciul de la Pecica se anunță ca fiind unul foarte greu pentru noi.

foto: Adrian Enășescu – antrenor principal ACS Progresul Ezeriș

Când spun acest lucru, iau în calcul faptul că echipa din Pecica a avut o comportare foarte bună în campionatul trecut al ligii a III-a, s-au clasat pe locul 4, iar anul acesta au investit masiv în echipă și este evident că-și propun lucruri mai importante, mai mărețe pentru acest campionat. Am urmărit și lotul lor, unul bun valoric ș drept mărturie stau rezultatele lor. Asta nu înseamnă că Progresul Ezeriș merge resemnată la Pecica, ne vom juca șansa până la capăt. Avem un lot format din băieți care luptă, au demonstrat că merită să joace la un nivel mai ridicat decât cel județean”, a spus Adrian Enășescu, antrenorul echipei Progresul Ezeriș.

Toate partidele etapei inaugurale a seriei a 8-a, Liga a III-a se vor disputa sâmbătă, de la ora 17,00.

CS Avântul Periam – ACS Poli Timișoara;

CS Șoimii Lipova – CS Gloria Lunca-Teuz Cermei;

CSC Dumbrăvița – ACS Fortuna Becicherecu Mic;

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Crişul Chişineu Criş.

FLORIN ȘTIUBE

 

Lasă un răspuns