Progresul Ezeriș se luptă pentru locul 5! După ce a făcut un egal la Pandurii!
Progresul Ezeriș a obținut o remiză muncită pe stadionul Municipal din Târgu Jiu. Echipa pregătită de Dorian Arbănaș a înscris golul egalizator în ultimele momente ale jocului. Și asta chiar dacă favorita jocului a fost echipa amfitrioană. Președintele Cristian Șodâncă și antrenorul Dorian Arbănaș au făcut o radiografie a partidei și nu numai.
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – Progresul Ezeriş 1-1 (0-0)
Au marcat: Bebeto Lupuleţ (84), respectiv Alexandru Giurică (90+1).
vineri, 5 noiembrie 2021, ora 14:00.
Progresul Ezeriș (antrenor Dorian Arbănaș): Birăescu (cpt.) – Mărgan, Dalea, Giurică, Derbac – Arjocan, M. Călin, Hrudei, Rotariu – Marius Musteța, B. Barbu (26, Kawagoe).
Pe bancă: Spînu – Dediu, N. Popescu.
Destinul partidei s-a decis în ultimele zece minute ale jocului, când au fost marcate cele două reușite ale remizei. Chiar dacă favorita ”hârtiei” a fost echipa gazdă, elevii lui Arbănaș au venit acasă cu un punct. Golul Ezerișului a venit la un corner de pe partea dreaptă executat de Dalea și finalizat cu capul de Giurică. Meritul gugulanilor este de remarcat, deoarece delegația Ezerișului a fost „subțire” numeric. Au avut numai 14 jucători valizi. Au avut trei rezerve, dintre care doar portarul Spînu, Kawagoe și Dediu erau valizi 100% de joc.
Dorian Arbănaș: „Sunt foarte mulțumit de echipă”
În prima repriză, Marius Călin putea înscrie pentru gugulani, dar a fost 0-0 la pauză într-un joc în care elevii lui Arbănaș au făcut un bun joc de așteptare. „Sunt foarte mulțumit de echipă, a fost un joc pe care l-am pregătit foarte bine. Știam că adversarii vor veni peste noi. Pandurii are în componență jucători de o calitate foarte bună, dar noi am reușit să-i blocăm.”, ne-a spus Dorian Arbănaș.
Cristian Șodâncă: „Jucătorii gazdă nu au fost cu nimic superiori alor noștri”
Președintele Cristian Șodâncă a făcut o radiografie pertinentă a meciului: „Un joc echilibrat, cu anumite momente de dominare a gazdelor și contre ale echipei noastre. Pot spune că în prima repriza ocaziile periculoase au fost de partea noastră. Gazdele au încercat câteva șuturi de la distanță. Ceea ce ne bucură este faptul că băietii și-au revenit după pasa proastă. Acum joacă fotbal și reușesc să adune și câteva puncte. Dorian Arbănaș a pregătit foarte bine jocul. Băieții au fost receptivi. Rezultatul este unul meritat din plin de ei. Spun asta deoarece în afara taliei, jucătorii gazdă nu au fost cu nimic superiori alor noștri. Acum, așa cum zicea și colegul meu Bașu, îi înțelegem și pe ei pentru anumite reacții. Ei acum 5-6 ani jucau în Europa League, în timp ce noi jucam la Vrani și Iam. Este greu de digerat un egal împotriva noastră, dar fotbalul se schimbă zilnic. Vrem să mulțumim conducătorilor galeriei de la Pandurii cei care ne-au primit cu căldură. Ei au recunoscut la rândul lor că niciunde nu au fost primiți ca la Caransebeș.
Citește și: Progresul Ezeriș este pe podium, cu un președinte suporter rosso-nero!
In schimb rămânem cu un gust amar legat de comportamentul „unor oficiali” din tribună sau ce or fi fost. Sunt cei care ne-au jignit și înjurat tot meciul atât pe noi cat și pe cei din delegația noastră… Se pare că la unii respectul și civilizația ajung mai târziu și mai greu! De remarcat este și faptul ca în lotul echipei mari a fost promovat și primul junior de la grupa de Under 17 a domnului profesor Anghel. Este vorba de jucătorul Dediu Cristian, născut 2006!”
Culese de pe Municipalul din Târgu Jiu
La golul egalizator al Ezerișului, banca de rezerve a gugulanilor a „explodat de bucurie”. Un oficial al Pandurilor i-a trimis o „săgeată” președintelui gugulan Șodâncă: „Ce vă bucurați atâta de parcă câștigarăți campionatul???”
Replica lui Șodâncă a fost una pe măsură: ”Noi, nu. Mai avem timp. Cu golul ăsta însă au câștigat alții din Caraș deja campionatul!”