Prognoza meteo pentru Caraș-Severin: cer închis, vânt și ploi

Prognoza meteo pentru Caraș-Severin: cer închis, vânt și ploi

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic vă transmite Buletinul de Informare Meteorologică pentru perioada 07 – 14 octombrie 2020 aferentă județului Caraș-Severin și zona Banat-Crișana. Buletinul de Informare Meteorologică a fost întocmit de Administrația Națională de Meteorologie Centrul Meteorologic Regional Banat-Crișana și adus la cunoștința cărășenilor prin lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

Timpul probabil pentru intervalul: 07.10.2020 ora 0900 – 08.10.2020 ora 0900, pentru judeţul Caraș-Severin:

       Vremea va fi în general închisă. Cerul va fi mai mult noros. În cursul zilei va ploua local, dar spre seară și în cursul nopții va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă cumulate vor depăși local 15…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări mai ales în cursul nopții.

            Temperaturile maxime între 21 și 23oC

            Temperaturile minime între 11 și 14oC

Timpul probabil pentru intervalul: 08.10.2020 ora 0900 – 09.10.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

            Vremea se va răci. În prima parte a zilei cerul va fi noros și va ploua pe arii relativ extinse, apoi aria precipitațiilor se va restrânge și cerul va deveni variabil. În zonele de munte, cantitățile de apă cumulate vor fi mai însemnate. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale, iar la munte va sufla tare.  

            Temperaturile maxime între 15 și 19oC

            Temperaturile minime între   8 și 12oC

Timpul probabil pentru intervalul: 09.10.2020 ora 0900 – 10.10.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

            Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și condiții de ploi slabe în zonele de munte. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în cursul zilei. Dimineața și în cursul nopții, izolat va fi ceață.

            Temperaturile maxime între 16 și 20oC           

            Temperaturile minime între  7 și 10oC

Timpul probabil pentru intervalul: 10.10.2020 ora 0900 – 11.10.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

            Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. Izolat, la munte, sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla în general slab. În cursul dimineții și al nopții, pe arii restrânse, va fi ceață.

            Temperaturile maxime între 17 și 21oC           

            Temperaturile minime între  6 și 11oC

 Tendinţa evoluţiei vremii pentru intervalul: 11.10.2020 ora 0900 – 14.10.2020 ora 0900, pentru zona Banat-Crişana:

            Vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi treptat. Condiții de ploi slabe vor fi spre sfârșitul intervalului.

 

Lasă un răspuns