PROFIL DE CANDIDAT: DANIEL GEORGE SURDU, EUROPARLAMENTAR (PE)

PROFIL DE CANDIDAT: DANIEL GEORGE SURDU, EUROPARLAMENTAR (PE)

PROFIL DE CANDIDAT: DANIEL GEORGE SURDU, EUROPARLAMENTAR (PE)

Este dinamic, tolerant și ambițios, bănățean prin naștere, un tânăr implicat în viața județului, indiferent ce demnitate publică a ocupat. Acum este Omul Primarilor de la București, fiindcă la el este ușa deschisă pentru orice ales din Caraș-Severin, indiferent de culoarea politică!
Daniel Surdu, căci despre el este vorba, actualmente Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, vrea să deschidă ușa pentru bănățeni și de la Bruxelles, să sprijine proiecte europene, să aducă Europa Acasă în Banatul de Munte.
Din acest motiv este candidat pe 9 iunie, pe lista europarlamentarilor români.
„Așa cum un om e dator să încerce să înțeleagă ceva din trecerea lui prin lume, la fel, fiecare dintre noi are obligația morală de a înțelege istoria pe care o trăiește. Ca să să fii la înălțimea istoriei trăite, trebuie să o scri cu faptele tale. Cineva după tine să spună-Acest lucru s-a făcut datorită lui, a reușit să facă din Caraș-Severin un loc unde se întorc oamenii și nu un loc de unde pleacă. Cred în Echipa Liberală din Caraș-Severin și din țară, cred în camarazii mei și în bănățenii mei, așa cum cred în Bunul Dumnezeu care mi-a dat o menire pe care sper să o împlinesc’’, mărturisește tânărul liberal.

Citește și: Liberalul cărășan Daniel Surdu a fost reprezentatul României la a IV-a ediție a săptămânii Strategiilor Macroregionale a UE

Din aprilie 2014 până în septembrie 2021 a fost Secretar General îndeplinind sarcina de a conduce și organiza competiții fotbalistice județene prin Asociația Județeană de Fotbal Caraș – Severin.
Respectă femeia și a dovedit-o și în mod original cu echipa de fotbal fete alături de care a obținut multe succese.
Are experiență în administrația județeană, din anul 2012 până în 2021 a fost consilier județean în cadrul Consiliului Județean Caraș – Severin și Lider al Grupul de consilieri județeni PNL.
Din anul 2020 până în prezent este Președinte Comisie pentru Infrastructură și Dezvoltare Regională a PNL Caraș – Severin.

Daniel George Surdu este cu adevărat un fiu, soț și coleg jovial și loial, un tânăr politician care va lupta la Bruxelles pentru Banat și România!
Merită #VOTUL nostru!
@followers

Comandat de:

Partidul National Liberal,

Cod unic de identificare a mandatarului financiar coordonator: 41240003

Lasă un răspuns