Primul traseu de cicloturism de pe Valea Cernei va fi inaugurat în acest weekend!

Primul traseu de cicloturism de pe Valea Cernei va fi inaugurat în acest weekend!

Circuitul Mountain Bike Herculane – Orsova ,,Luncile Cernei “ C1 va fi inaugurat sâmbătă, 3 aprilie 2021, pasionații de natură vor fi pregătiți pentru bicicleală, drumeție, parcurgere călare, chiar și motorizat, deși nu încurajăm în mod deosebit această ultimă variantă.

Traseul a fost realizat de către Clubul Montan Herculane și coordonat de către Doru Coșei, care ne-a vorbit despre acest proiect: „Marcarea cu panouri, borne și plăcuțe de informare vor ghida turistii care intră în traseu din Băile Herculane până la Orșova, pe un drum cu macadam de 17 km, vizitând obiective importante din Caraș- Severin: Sfinxul Bănățean, Piatra Colibata, satul Bârza, ansamblul de mori cu apă Topleț, după care ajungem pe faleza Dunării la Orșova.

sursa video: Relive app

Gradul de dificultate pentru bicicliști este unul ușor putând fi parcurs de către oricine, indiferent de pregătire și vârstă. Prima „pedală” o vom da sâmbătă, 3 aprilie 2021, la ora 12:00. Mulțumim pentru concursul dat Primăriei orasului Băile Herculane și al comunei Toplet și precum și partenerilor nostri de la Asociatia Pro Turism Herculane. Acest traseu va fi inclus în proiectul de trasee cicloturistice ,,Via Banatica“ al Consiliului Județean Caraș-Severin.”

Lasă un răspuns