Primarul Petre Panescu a demonstrat că #se poate și în Ocna de Fier

Primarul Petre Panescu a demonstrat că #se poate și în Ocna de Fier

Primarul comunei Ocna de Fier, Petre Panescu, este binecunoscut cărășenilor pentru faptul că a fost fotbalist de Liga a I-a la CSM Reșița și a dovedit că poate fi campion și la capitolul administrație publică. Panescu era de fapt localnic și cunoștea problemele frumoasei localități a Banatului de Munte. S-a decis să candideze pentru primărie în anul 2016 și după ce a fost ales primar, și-a suflecat mânecile și s-a apucat de treabă. A înțeles repede că Ocna de Fier se poate dezvolta numai din punct de vedere turistic, a pus bazele infrastructuri legate de drumuri și a lucrat la proiectul legat de amenajarea lacului Dănila ca obiectiv turistic, contract de finanțare europeană în valoare de 60.000 de euro, proiect realizat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

„Sunt la primul mandat de primar al comunei Ocna de Fier și îl consider un mandat foarte bun cu multe realizări.  S-au făcut multe lucruri bune la Ocna de Fier, care nu s-au făcut în anii anteriori mandatului meu și mă refer aici la lucrări legate de  investiții, de întreținere și administrative. Am depus și proiecte cu finanțare din fonduri europene sau guvernamentale. Eu merg pe principiul că trebuie să avem fapte și realizări, nu vorbe și promisiuni.

 Pe durata mandatului meu, în comună s-au executat lucrările de asfaltare a drumurilor comunale, strada Moravița, strada Stroș și accesul către lacul Dănila, am amenajat terasa căminului cultural, am modernizat grădinița de copii, sala de sport a școlii gimnaziale, am dotat toată comuna cu foișoare de lemn, pe fiecare stradă pentru recreere, unde locuitorii comunei pot  să-și petreacă timpul liber într-un mod plăcut. Am făcut un parc nou cu locuri de joacă pentru copii și au fost realizate lucrări de întreținere ale iluminatului public”, a spus, Petre Panescu, primarul  comunei Ocna de Fier.

Căminul Cultural

Printre lucrările de investiții ale Consiliului Local Ocna de Fier s-au regăsit asfaltarea pe o lungime de un kilometru a drumului comunal Moravița și reabilitarea drumului de acces către lacul Dănila. Au fost executate lucrări de modernizare la șase ulițe comunale și sunt în stadiul de execuție amenajarea aleilor de promenadă către zona de deal a comunei. Drumul comunal  Stroș a fost reparat  și s-au executat lucrări de întreținere a acestuia. În prezent este planificată și modernizarea drumului de acces către cimitirul comunei, primarul Petre Panescu întocmind toate diligențele pentru obținerea autorizației de construire.

Unul dintre obiectivele majore ale mandatului meu a fost să avem asfaltate toate drumurile  de acces dinspre și către comună. Am reabilitat drumurile comunale în fiecare an și îmi propun să reabilităm și drumul județean Bocșa – Ocna de Fier, cu suport din partea Consiliului Județean, pentru că așa este normal și firesc”, a spus primarul Petru Panescu.

Piața Nouă

Una dintre primele măsuri luate la debutul mandatului de primar a fost cea a colectării deșeurilor selective și drept urmare, primăria Ocna de Fier a achiziționat pubele pentru depozitarea materialelor deșeuri reciclabile din plastic, metalice sau hârtie. A fost amenajată o piață nouă în zona centrală și nu au fost uitate nici sediul primăriei, a grădiniței de copii sau a școlii gimnaziale din localitate. „Am realizat lucrări de modernizare la sediul primăriei Ocna de Fier, unde am refăcut șarpanta acoperișului imobilului care se află și el pe strada Moravița. O atenție deosebită am acordat-o căminului cultural, unde am modernizat terasa de la intrare, am reparat acoperișul, am dotat interiorul cu centrală termică și am achiziționat mobilier nou, scaune și mese. La școala gimnazială din comună, am schimbat centrala termică și instalațiile electrice și am asigurat stocul de lemne pentru  foc pentru școală, grădiniță și primărie. Am dotat dispensarul comunal cu două camere noi pentru deschiderea unui punct farmaceutic, iar pe linie sportivă am amenajat sala de sport a școlii gimnaziale și lucrăm la un teren sintetic de dimensiuni reduse. Am avut în vedere și iluminatul public, i-am asigurat mentenanța, am dotat cu lămpi de tip LED-uri și drumul comunal Stroș și strada care duce către cimitirul comunei. Legat de patrimoniul comunei, am intabulat terenuri și chiar 200 de hectare de pășune comunală.Am și trei proiecte depuse la Compania Națională de Investiții legate de modernizarea a trei străzi comunale  Dănila, Stroș și Fabrica de Apă, introducerea apei și a gazului metan  în comună. Aștept în prezent doar finanțarea proiectului de modernizare a drumului către lac Dănila.”, a mai spus, Petre Panescu, primarul comunei Ocna de Fier.

Și cum sângele apă nu se face, Petre Panescu a vorbit și despre echipa de fotbal a comunei, AS Banatul Ocna de Fier. „Eu de când mă știu ca fotbalist dacă vreți, mi-am dorit să fiu doar pe primul loc, nu mi-a plăcut să pierd niciodată. Am pus bazele unei echipe de fotbal cu care vreau din campionatul viitor să jucăm în campionatul județean. Eu le-am creat băieților condiții, am reabilitat terenul de fotbal și mă bucur că am găsit mediul propice să creez cea mai tânără echipă de fotbal din liga a V-a”, ne-a vorbit Petre Panescu despre unul dintre proiectele lui de suflet.

#sepoate
#ocnadefierteiubim
#petrepanescuprimar

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns