Prefectul Cristian Gâfu: „La mulți ani, STS!”
În data de 18 decembrie este marcată Ziua Serviciului de Telecomunicații Speciale, dată la care în anul 1992, instituția a primit, printr-o hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, denumirea actuală.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are o istorie îndelungată. Prima atestare istorică a telecomunicaţiilor de stat în România datează din anul 1889, când a fost instalată la Bucureşti centrala telefonică manuală cu cinci abonaţi pentru Parlament şi ministere. Tot în acea perioadă a fost dată în folosinţă o centrală telefonică automată. Avea patru abonaţi și a aparţinut Casei Regale. Încă de la începutul comunicaţiilor pentru persoanele din conducerea ţării, s-a pus problema protejării acestora. Aceste tip de servicii s-au regăsit la începuturi în structura Ministerului de Interne.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a cunoscut numeroase transformări, fiind inițial în subordinea Ministerului de Interne, ulterior fiind preluat de Ministerul Apărării Naționale.
Din anul 1993, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale nu a mai fost în subordinea Ministerului Apărării Naționale, prin Hotărârea Guvernului României nr. 229 din 27 mai 1993 fiind stabilite unele măsuri de organizare şi funcţionare a instituţiei ca organ central de specialitate în domeniul telecomunicaţiilor speciale.
Organizarea și funcționarea actuală a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este reglementată prin Legea nr. 92/1996.
Amintesc principalele atribuții ale Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru a sublinia rolul important al acestei instituții și anume:
– organizează și coordonează activitățile în domeniul telecomunicațiilor speciale pentru autoritățile publice din România și alți utilizatori prevăzuți de lege;
– în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate stabilește, pentru domeniul său de activitate şi responsabilitate, politici şi măsuri proprii privind organizarea, coordonarea şi controlul activităţii de protecţie a informaţiilor clasificate în format electronic;
– este autoritate publică responsabilă pentru infrastructurile critice din competenţă, aferente sectoarelor de ICN „Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor” şi „Securitate naţională”;
– este autoritate responsabilă în managementul tipurilor de risc aferente domeniului Comunicaţii şi informatică;
– este administrator al Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
„Pe această cale, adresez felicitări specialiștilor din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru activitatea desfășurată, dar și pentru profesionalismul și devotamentul de care dau dovadă în îndeplinirea atribuțiilor.
Doresc să mulțumesc în mod deosebit specialiștilor care au sprijinit Instituția Prefectului-Județul Caraș-Severin în asigurarea transmisiunilor speciale pentru buna desfășurare a videoconferințelor organizate de Guvernul României sau de ministere.
Îmi exprim speranța că Serviciul de Telecomunicații Speciale se va concentra în continuare pe îmbunătățirea sistemelor de telecomunicație, dar și pe dezvoltarea unora noi, în beneficiul cetățenilor, care să conducă la consolidarea rolului strategic pe care îl ocupă în domeniul comunicațiilor de stat din România. La mulți ani!”, a precizat Cristian Gâfu, prefectul județului Caraș-Severin.
Sursa foto: www.sts.ro