Prefectul Cristian Gâfu a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Prefectul Cristian Gâfu a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență
Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin (CJSU), în cadrul unei şedinţe extraordinare. Ședința  s-a desfăşurat ieri, 20 octombrie 2021, la sediul Palatului administrativ.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin s-a întrunit ca urmare a necesităţii de a institui noi măsuri în unele localităţi din judeţul Caraş-Severin, pe baza incidenţei cumulate la 14 zile a cazurilor de Covid-19.
Astfel, a fost adoptată Hotărârea nr. 138/20.10.2021 privind constatarea încadrării în limitele de incidenţă cumulată la 14 zile. Datele au fost preluate de pe Alerte ms.ro în data de 20.10.2021. S-au dispus măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 la nivelul județului Caraș-Severin, conform prevederilor HGR nr.1090/2021.

colegiului prefectural. Cristian Gâfu

Măsurile se aplică pentru o perioadă de 14 zile (21 octombrie 2021-03 noiembrie 2021). Ele urmează să fie reevaluate la finalul acestei perioade, pe baza analizei prezentate de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Caraş-Severin. Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 21 octombrie 2021.

Prefectul. masca

Purtarea mășții de protecție în spațiul public este obligatorie în 9 localități cărășene

În hotărâre se precizează că în unităţile administrativ-teritoriale în care a fost constatată încadrarea în limitele incidenţei cumulate la 14 zile mai mare de 6/1.000 de locuitori, respectiv: Grădinari, Ciclova Română şi Băile Herculane, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise.

Citește și: Prefectul Cristian Gâfu a dispus măsuri urgente legate de situația epidemiologică zonelor aferente de la Caransebeș, Oțelu Roșu și Oravița

De asemenea, se menţine obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise la nivelul UAT-urilor în care a fost constatată încadrarea în limitele incidenţei cumulate la 14 zile mai mare de 6/1.000 de locuitori şi a fost instituită măsura purtării măştii de protecţie în toate spaţiile deschise, respectiv: Forotic prin HCJSU Caraş-Severin nr.130/11.10.2021; Reşiţa şi Caransebeş prin HCJSU Caraş-Severin nr.132/12.10. 2021; Doclin şi Ezeriş prin HCJSU Caraş-Severin nr.133/13.10.2021, Goruia prin HCJSU Caraş-Severin nr. 135/15.10.2021 şi Sacu prin HCJSU Caraş-Severin nr. 137/18.10.2021.

La Oțelu Roșu, Sichevița Glimboca și Zorlențu Mare nu mai este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice

 De menţionat este şi faptul că, începând din data de 21 octombrie 2021, se ridică obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise la nivelul UAT-urilor Oţelu Roşu, Sicheviţa, Glimboca şi Zorlenţu Mare.

Hotărârea CJSU nr. 138/20.10.2021 poate fi consultată pe site-ul instituţiei, accesând link-ul https://cs.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/.

Lasă un răspuns