Pompierii cărășeni au salvat de la incendii bunuri în valoare de peste 2 milioane de euro! Și asta numai în șapte zile!

Misiuni și intervenții ale pompierilor militari cărășeni în perioada 01-07 februarie 2021

În perioada 01-07 februarie 2021, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Semenic,, al județului Caraș-Severin au gestionat un număr de 90 misiuni și intervenții în situații de urgență, continuând în același timp seria de activități de informare și control, atât pe linia respectării normelor în domeniul prevenirii și răspândirii coronavirusului SARS-Cov 2 cât și a respectării normelor privind apărarea împotriva incendiilor, astfel:

• 60 de intervenții tip SMURD au fost executate de pompierii militari cărășeni:

• pentru acordarea asistenței medicale de specialitate în cazul persoanelor cu diferite afecțiuni medicale sau de altă natură – 57;

• supraveghere/asigurare zonă în statiunea Muntele Mic – 1;

• accidente rutiere (un autoturism rasturnat pe plafon, accident produs pe raza localitatii Lupac – 03.02. si o coliziune intre doua autoturisme, produsa pe raza localitatii Voislova – 03.02.), din fericire fara persoane incarcerate -2;

• 4 intervenții de urgență au fost pentru stingerea unor incendii: incendiu anexă a unei case din localitatea Obreja, cauza de izbucnire a incendiului fiind un scurtcircuit produs de un cablu electric defect, bunurile salvate de pompierii având o valoare de aproximativ 300.000 lei (02.02.), un incendiu la o fabrică de confecții din municipiul Reșița, focul izbucnind la încăperea tehnică in care se aflau transformatoarele de curent si tabloul electric ale clădirii, existând pericolul de explozie și propagare a incendiului la întreaga construcție, pompierii intervenind prompt și lichidand incendiul în cel mai scurt timp, astfel că pagubele înregistrate în urma incendiului au fost minime, fiind salvate bunuri în valoare de aproximativ 2 milioane euro (03.02.), un incendiu care a cuprins o locomotivă a unui tren marfar care transporta cereale pe ruta Dr. Turnu Severin – Timișoara, (04.02.) și un incendiu, datorat coșului de fum deteriorat, izbucnit la un coș de fum al unei case din localitatea Agadici, pompierii localizând rapid incendiul și salvând bunuri în valoare de aproximativ 35.000 lei (07.02.).

• 1 intervenție de evacuare a apei dintr-o gospodărie din localitatea Fîrliug, ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase (ploi abundente cantitativ).

• 25 misiuni de recunoașteri în teren și activități de instruire și informare a populației cu privire la măsurile pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus în principalele localități din județ, in contextul deschiderii școlilor activitățile de instruire și verificare axându-se cu preponderență pe unitățile de invațământ.

„Recomandăm în continuare cetățenilor și operatorilor economici să respecte măsurile de protecție sanitară și să adopte o conduită socială responsabilă.

Recomandări privind prevenirea și limitarea răspândirii noului coronavirus SARS Cov-2:

• folosiți, în mod corect, masca de protecție! Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, aceasta trebuie să vă acopere nasul și gura;

• evitați locurile aglomerate unde sunteți expuși la contact direct sau la interacțiune cu un număr mare de persoane”, a precizat lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic Reșița.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns