Pompierii au lichidat un incendiu la o Judecătorie cărășeancă
Două intervenții ale pompierilor militari orăvițeni, în ultimele 24 ore, pentru stingerea incendiilor
Azi, 14 februarie, salvatorii orăvițeni din cadrul Secției de Pompieri Oravița au intervenit de urgență pentru stingerea a două incendii produse pe raza județului Caraș-Severin.
Prima intervenție, a fost în urma unui apel 112, primit în jurul orei 11.16, care anunța un incendiu la un coș de fum al unei case din localitatea Petrilova.
La fața locului a sosit un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă care a localizat incendiul in cel mai scurt timp, astfel că pericolul de extindere al acestuia la întreaga casă a fost inlăturat, incendiul fiind lichidat în jurul orei 12.53.
Din fericire, nu au existat victime sau pagube materiale majore, acoperișul casei fiind afectat pe o suprafață de aproximativ 5 metri pătrați de foc, pompierii salvând bunuri de aproximativ 80.000 lei. Cauza probabilă a incendiului: coșul de fum deteriorat.
Cea de-a doua intervenție, a fost un incendiu anunțat în jurul orei 16.35, la încăperea tehnică destinată centralei termice a clădirii aparținând Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița.
„Pompierii orăvițeni au intervenit de urgență cu două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, localizând incendiul în cel mai scurt timp și înlăturând astfel pericolul ca acesta să se extindă la întreaga clădire, incendiul fiind lichidat în jurul orei 17.35. Nu au fost înregistrate victime și nici pagube materiale, pompierii salvând bunuri în valoare de aproximativ 100.000 lei. Cauza probabilă a incendiului: amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de mijloacele de încălzire”, a precizat lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic Caraș-Severin.
FLORIN ȘTIUBE