Pompierii au evitat o catastrofă la incendiul unei case
Un Incendiu a fost anunțat în urma unui apel 112, primit in jurul orei 10.20, la o casă din localitatea Oravița.
Incendiul se manifesta la o încăpere aflată la etajul casei, cu pericol de extindere al acestuia si la celelalte încăperi ale locuinței.
Au intervenit de urgență două echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere și o autospecială de prima intervenție si comandă din cadrul Secției de Pompieri Oravița, care au localizat rapid incendiul, astfel că in jurul orei 10.53 acesta a fost deja lichidat.
„Nu s-au înregistrat victime, fiind afectate de incendiu o singura camera a locuinței, cauza probabilă a incendiului fiind in curs de stabilire”, ne-a precizat lt. Adrian Manofu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic Caraș-Severin.
FLORIN ȘTIUBE