Polițiștii cărășeni la datorie! Au prins trei hoți în flagrant direct!
DEPISTAT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE A SUSTRAS BUNURI
DINTR-UN CHIOȘC
Azi-noapte, în jurul orei 04.30, polițiști de ordine publică de la Poliția Municipiului Reșița au depistat în flagrant delict un tânăr din localitate, care împreună cu alți doi tineri, toți cu vârste cuprinse între 14 și 30 de ani, ar fi pătruns prin spargerea unui geam într-un chioșc din zona Pieței Agroalimentare Reșița Sud, de unde ar fi sustras diferite bunuri.
După comiterea faptei, doi dintre tineri au fugit în direcții necunoscute, iar cel de-al treilea a fost depistat de polițiști pe strada Libertății.
În urma efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost găsite un telefon mobil, 4 ceasuri de mână, brichete, baterii, bilete și abonamente de transport public în comun, bunuri despre care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost sustrase din interiorul chioșcului.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și efectuează cercetări în vederea depistării și tragerii la răspundere penală a celor vinovați.
PIETON ACCIDENTAT DE UN AUTOVEHICUL PE DN6
Aseară, în jurul orei 21.27, Poliția Municipiului Caransebeș a fost sesizată prin apel 112, despre producerea unui accident rutier, pe DN6, în afara localității Petroșnița, soldat cu rănirea unei persoane.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, iar din primele cercetări au stabilit că un pieton de 73 de ani ar fi fost acroșat cu oglinda stângă de un autovehicul care circula din direcția Orșova către Caransebeș, condus de un cetățean bulgar.
În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât conducătorul auto, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0 în cazul conducătorului auto și 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
ACCIDENT RUTIER ÎN CARE AU FOST IMPLICATE TREI AUTOVEHICULE PE DN 6
Azi – noapte, în jurul orei 23.00, pe DN 6, în afara localității Bucoșnița, s-a produs un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane, în care au fost implicate 3 autovehicule.
Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au stabilit că în timp ce un tânăr de 20 de ani din județul Olt, conducea un autoturism din direcția Orșova către Caransebeș, la km 439, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat din județul Brașov, primul autoturism fiind proiectat într-un ansamblu de vehicule care circula pe același sens de mers.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 20 de ani, care a fost transportat la spital pentru asistență medicală.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Datele ne-au fost furnizate de Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.