PNL Caraș-Severin va avea doi reprezentanți la nivel național: Andrei Ungur – secretar de stat la MLPDA și Claudiu Dolot – președinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului

PNL Caraș-Severin va avea doi reprezentanți la nivel național:  Andrei Ungur – secretar de stat la MLPDA și Claudiu Dolot – președinte la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului

În ședința Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal, format din președinții filialelor județene și membrii Biroului Executiv, au fost aprobate propunerile pentru secretarii de stat și demnitarii cu rang de secretar de stat.

Ambele propuneri ale PNL Caraș-Severin, aprobate cu unanimitate de voturi în ședința Biroului Politic Județean din data de 11 Ianuarie 2021, au fost votate și de către membri BPN în ședința de ieri, 13 februarie 2021, unde au fost susținute de către domnul senator Ion Marcel Vela, președintele Filialei PNL Caraș-Severin.

Marcel Vela – președintele PNL filiala Caraș-Severin

Astfel, alături de încă 70 de liberali din alte județe și municipiul București care vor fi desemnați de Guvern în poziții naționale, Filiala Caraș-Severin vor fi reprezentată de domnul Andrei Ungur care va ocupa postul de Secretar de Stat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și de domnul Claudiu Dolot ca președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Andrei Ungur a fost reconfirmat subsecretar de stat în MLPDA

Pe lângă expertiza și CV-ul celor propuși, la selecția propunerilor PNL în cadrul coaliției de guvernare s-a avut în vedere și faptul că Filiala Caraș-Severin a ocupat la alegerile din 6 Decembrie locul 8 în clasamentul național al rezultatelor obținute de Partidul Național Liberal, având cel mai mare procent din Regiunea Vest.

foto: linkedin Claudiu Dolot

„Mâine, conducerea națională a PNL va valida și nominaliza propunerea filialei PNL Caraș-Severin pentru funcția de Prefect al județului, în persoana liberalului Cristian Gafu, actual prefect si avocat, care în noul mandat va avea statut de demnitar”.- Departamentul Comunicare al Partidului Național Liberal Caraș – Severin

foto: Cristian Gâfu (Instituția Prefectului județului Caraș-Severin -facebook)

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns