PNL Caransebeș acuză primăria că a păcălit HoReCa!
Partidul Național Liberal a transmis un comunicat de presă prin care informează în special locuitorii municipiului Caransebeș despre o situație atipică constatată la ultima ședință de Consiliul Local.
„În ședinţa Consiliului local a Municipiului Caransebeș care a avut loc astăzi, 17 decembrie 2020, noi, Grupul consilierilor PNL am aflat cu surprindere că în orașul nostru nu se vor putea aplica prevederile OUG 181/2020 pentru sprijinirea sectorului HoReCA. Practic, Primăria a ratat termenul prevăzut de OUG pâna la care se puteau adopta hotărâri de consiliu local. Motivul este de neexplicat într-o paradigmă a bunului simț și ține doar de indolenţă și incompetența celor care trebuiau să iniţieze demersul: Primarul și aparatul de specialitate.
Guvernul PNL, prin Ministerul Finanţelor Public, a iniţiat un demers lăudabil și necesare pentru compensarea pierderilor din industria ospitalităţii cauzate de pandemia de COVID-19 și anume: scăderea cu 50% a impozitului anual pe clădiri, scutirea de la plata lunară a taxelor pe clădiri și anumite reduceri pentru impozitul specific”, se precizează în comunicatul de presă al PNL Caransebeș.
Consilierul PNL Andra Pleșa susţine că Primăria Caransebeș a păcălit HoReCa și că o astfel de hotărâre trebuie documentată de aparatul de specialitate sub coordonarea directă a primarului și a viceprimarului.
„Au păcălit HoReCa! Despre asta e vorba! Este o situaţie nefericită, în condiţiile în care mediul de afaceri se zbate să supravieţuiască, Primarul și Viceprimarul să ridice din umeri, în aplauzele funcţionarilor. Nu e o reţetă bună pentru Caransebeș. E drumul clar spre descurajarea oricărui investitor.” a conchis Andra Pleșa.