Plafonarea prețurilor la energie și gaze, aprobată de Guvern

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, aprobată de Guvern
Plafonarea prețurilor la energie și gaze, aprobată de Guvern. Guvernul a aprobat, vineri, Ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor energiei electrice și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.

Potrivit ministrului Energiei, Virgil Popescu, de aceste măsuri de sprijin vor beneficia 8 milioane de români racordați la energie electrică și toți cei racordați la gaze naturale.

MĂSURI PENTRU CONSUMATORII CASNICI:  

– plafonarea prețurilor finale facturate la energie electrică pentru clienții casnici vulnerabili sau care se pot regăsi într-o situație de sărăcie energetica, pe două tranșe de consum, pe baza consumului mediu lunar realizat în anul 2021 și a prețurilor finale la gaze naturale;

Citește și :Guvernul pregătește plafonarea prețurilor RCA pentru o perioadă de 6 luni

ENERGIE ELECTRICĂ 

a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;

b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh şi 300 KWh inclusiv;

GAZE NATURALE – PREŢ REGLEMENTAT de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus

MĂSURI CONSUMATORI NON – CASNICI

– plafonarea prețurilor finale facturate pentru energie electrică și gaze naturale pentru clienții non-casnici, excepție fiind marii consumatori care vor beneficia de schema specifică industriei

ENERGIE ELECTRICĂ – maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici. GAZE NATURALE – maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienți.

sursa :gov.ro

Lasă un răspuns