Peste 300 de șoferi au fost prinși cu mâța-n sac când vine vorba de viteză

Peste 300 de șoferi au fost prinși cu mâța-n sac când vine vorba de viteză

Respectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum pare a fi o nucă tare pentru participanții la trafic. Deși aceasta este principala cauză a accidentelor rutiere, șoferii au ignorat-o cu desăvârșire pe drumurile publice în acest sfârșit de săptămână.

Weekendul trecut, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 900 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 69 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

Săptămâna trecută, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat activitățile pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 869 de sancțiuni contravenționale, dintre care 333 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 43 de pietoni și 21 de bicicliști au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice. Alte 60 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate cu ocazia acțiunilor pentru verificarea legalității activităților de transport public de persoane și marfă”, transmit polițiștii cărășeni.

Totodată, 14 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și 7 șoferi care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 42 de permise de conducere și retrase 27 de certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost constatate 18 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 6 privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește și: Peste 200 de contravenții pentru nerespectarea limitelor legale de viteză în acest weekend

 

Lasă un răspuns