Peste 300 de sancțiuni pentru nerespectarea limitelor legale de viteză pe șoselele din Caraș-Severin

Peste 300 de sancțiuni pentru nerespectarea limitelor legale de viteză pe șoselele din Caraș-Severin

Weekendul trecut, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 500 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare.

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au continuat acțiunile reactiv-preventive, pentru a-i face pe participanții la trafic să conștientizeze riscurile la care se expun dacă nu respectă regulile rutiere.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 489 de sancțiuni contravenționale, dintre care 305 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. 37 de conducători auto au fost sancționați pentru că nu au purtat centura de siguranță”, transmit polițiștii cărășeni.

14 conducători auto care nu au respectat regulile privind depășirea și alți 6 care au depășit cu peste 50 km/h limita legală de viteză, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării 27 de permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier.

Citește și: Nicio zi fără infracțiuni pe drumurile cărășene

Lasă un răspuns