Peste 131.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a susțin Evaluarea Națională

Peste 131.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a susțin Evaluarea Națională
Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a are loc în perioada 22 iunie – 4 iulie 2021. Examenul a început pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Joi, 24 iunie, se va desfășura proba la Matematică. Proba la Limba și literatura maternă va avea loc vineri, 25 iunie.

În județul Caraș-Severin, 1463 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională. Dintre aceștia, s-au prezentat la cea dintâi probă de examen 1399 de candidați. Nu au existat eliminați. Primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Citește și: Județul Caraș-Severin are șapte elevi de ”10” la Evaluarea Națională!
Programul și metodologia contestațiilor 

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 30 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Candidații care depun/transmit contestațiile prin mijloace electronice completează, semnează și depun/transmit tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Lasă un răspuns