Percheziții domiciliare pentru evaziune fiscală. Prejudiciul la bugetul statului este de aproximativ 2.000.000 lei

Percheziții domiciliare pentru evaziune fiscală. Prejudiciul la bugetul statului este de aproximativ 2.000.000 lei
Percheziții domiciliare într-un dosar de evaziune fiscală. Astăzi, 19 mai, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea Parchetului de pe Tribunalul Caraș-Severin, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, emise de Tribunalul Caraș-Severin. Este vorba de un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Perchezițiile au fost efectuate la sediul și la punctele de lucru ale unei societăți comerciale, din județul Caraș-Severin. Firma are ca obiect de activitate prestări servicii în construcții. În urma activităților, au fost ridicate înscrisuri și documente contabile de interes în cauză.

Citește și: Direcția Generală Anticorupție : 9 cadre medicale din Bocșa duse la audieri

Din cercetări, a rezultat faptul că administratorul societății comerciale nu ar fi înregistrat în documentele contabile venituri din prestări servicii în domeniul construcțiilor.

S-a cauzat astfel un prejudiciu la bugetul consolidat al statului de aproximativ 2.000.000 de lei
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns