Pe 23 iunie prăznuim Pogorârea Sfântului Duh

Pe 23 iunie prăznuim Pogorârea Sfântului Duh

Pe 23 iunie prăznuim Pogorârea Sfântului Duh

Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea Sfântului Duh / Coborârea Sfântului Spirit, sunt un praznic creștin, sărbătorit în a cincizecea zi de după Paști, care este întotdeauna o zi de duminică.
De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea luIisus din Nazaret.
De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime.
În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).
Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos.
Citește și: De Rusalii, Sfântul Duh să se pogoare asupra tuturor, cu liniște, pace și binecuvântări divine. Doamne ajută!
Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir.

Pe 23 iunie prăznuim Pogorârea Sfântului Duh

De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.
Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:
  • revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)
  • încununarea Paștelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor
  • adunarea comunității mesianice, potrivit profețiilor
  • deschiderea Bisericii către toate popoarele
  • începutul misiunii

Lasă un răspuns