Pastila de haz… „Fenta” CTC-istului bănățean în fața „mari tehnici nămțăști”
Pastila de haz… Fenta CTC-istului bănățean în fața „mari tehnici nămțăști”. Dacă este duminică seara, atunci este pastila de haz…
Nu știu la alții cum sunt, dar la noi școala românească a avut mereu rezultate de calitate. Fie că era vorba de formarea profesorilor, inginerilor sau a medicilor… Culmea era că odată ce aceștia emigrau în țările democratice din Vestul Europei li se cereau tot felul de alte diligențe pentru … recunoașterea studiilor. Și „ai noștrii” erau mult mai bine pregătiți decât autotonii, cel puțin din punct de vedere teoretic.
A existat și o întâmplare cu tâlc a unui prieten care se pregătea pentru admiterea la facultate în anii 1990. Familia a emigrat în Germania, nu era ușor nici atunci. La plecare, un dascăl isteț de fizică l-a sfătuit ca la testarea de evaluare să ceară testul cel mai dificil. Știa „profu”, ce știa… După evaluare, comisia „nemțească” a intrat în trepidații… Elevul dintr-a XII-a avea cunoștiințe de fizică la nivel de … doctorat la ei în „Nemția”! Mai ales în teoria impulsului…
Și de fapt recomandarea ministerului educației germane era ca emigranții să fie înscriși în clasa a XI-a! Pe motiv de nivel de cunoaștere a limbii germane. Fie că este vorba de români, polonezi sau ruși. Trei nații care erau de departe elita la capitolul educație.
Și evaluatorilor le era jenă de situație sau mai bine zis vorba unui prieten de o eventuală complicație … juridică … Noroc că românul fie el și etnic german este …blând și înțelegător… S-a mulțumit că i-a fost aprobat dosarul de asimilare…
Dar nu despre acest lucru vroiam să vă scriu. Ci despre o întâmplare cu iz hazliu petrecută la șase ani după Revoluție, într-o secție a unei uzine reșițene. Și a fost de vorba de inteligența sănătoasă a omului simplu de la țară.
O firmă germană de prestigiu avea contracte cu terți în întreaga lume. Printre altele avea și un reprezentant delegat trimis la UCM Reșița. Toate bune și frumoase, dar omul avea toanele lui. Când verifica la sânge toată furnitura și avea mai mereu comentarii și nemulțumiri dintre care cele mai multe erau închipuite. Alteori venea la Reșița aproape neanunțat… Golea tot ceea ce era în lucru pe numărul lui de lucru, inclusiv materia primă din depozit. „Îi arde buza acum”, vorba muncitorilor din hală.
Cum marea ordine „nemțească” oscila, lucrurie erau clare pentru partea română. Când îi „ardea buza neamțului” nu mai conta nici o clipă calitatea, ci doar cantitatea care pleca în port la Hamburg. Când termenul de livrare era larg, făcea pe „nebunul” cu muncitorii… și vroia să ia „bijuterii” la prețuri de nimic… În fapt, firma avea și un mic atelier la Hamburg unde făcea ajustările, inclusiv poansonul cu sigla ...nemțească… „Erste Klasse” a lor era de fapt „Made in România”. La Reșița.
În circumstanțele acestea aveam să cunosc un CTC-ist între două vârste la Hala Nouă. Era în vara a lui 1996, iar eu eram un tânăr inginer stagiar. Vine omul la mine și-mi spune: „Domn inginer, noi nu mai putem cu neamțul ăsta… Își bate joc de oameni… vrea să plece cică urgent și un compresor, dar ne caută nod în papură.
L-am vopsit…A spus că nu așa trebuie vopsit în gri că ei au alt normativ pentru culoare. Odată spune că trimite compresorul în Honolulu, odată în Germania. L-am revopsit… iar nu-i convine. Cică nu este ok grosimea vopselei, deși am măsurat-o la microni! S-a legat de placa de bază… nu este ea netedă, dar minte. Bun, nici placa nu este ea NASA, dar nici nu are înclinarea care o spune el. Este mai grea decât prevede norma, are niște fisuri, dar el asta nu o mai știe!
Plus că o poate monta pe altă suprafață la recepție. Apoi a pus-o pe fata de la acte să-i facă de nu știu câte ori documentele de calitate, scrisoarea de trăsură tot adăuga ceva în plus și tot nu-i convine… Mai spun și una.. alăltăieri am avut chef și l-am îmbătat… A mâncat la cârnați ca spartul..
A semnat actele și compresorul era montat pe vagon cu furnitura… Cu el de față… Dimineața a cerut actele, a mâzgălit semnătura cu pixul și a spus că „schlechte qualität”. Nici nu am știut nici ce înseamnă… Este un măgar… Plus că ne tot cere piese schimb pentru termen de garanție dacă se strică. Păi, necesarul cerut este pentru încă un compresor care-i vine gratis. Crede că suntem proștii lui! Cer permisiunea să-l „altoiesc” personal pe neamț…”
Citește și: ‘’Căldura mare, Mon-Cher!’’ Vorba aceasta a lui Caragiale se aplică tot mai tare zilele acestea în viața politică!!!
Răspunsul a fost ferm.. „Dacă pui mână pe neamț, ești terminat…”.
Numai că „Golumbul” a punctat: „Se poate domn inginer?!… să avem pardon… Oi fi eu de la țară, dar sunt copil cu educație burgheză. Am crescut cu guvernantă. A altoi înseamnă a goni în jargoanele mele. Am eu un plan, de pleacă neamțul în viteză cu marfa. … Nu vi-l spun pentru că dacă nu-mi iese, se lasă cu scandal. Dacă-l fentez, atunci va fi bine pentru toată lumea. Vreau să-mi țineți cârca doar dimineață să vină doi copii din ăștia de la practică la mine și de restul mă ocup eu.”. După răspunsul afirmativ, Golumbu a plecat grăbit…
De fapt, Golumbu era de o inteligență nativă cu mult peste medie. Nu era bine să-l lauzi niciodată. Își pierdea repede capul la …ode! Și apoi eu eram destul de „mic” la ora aceea. Dar directorul de calitate era plecat în străinătate, șeful de serviciu era la un curs la București și locțiitorul în concediu.
Asemenea cazuri erau foarte rare și erau gândite ca să fie evitate. Dar s-a întâmplat, cu acordul directorului general. Pe flux trebuia să fie un factor decizional. Cum în perioada aceea nu erau prevăzute livrări, iar directorul general era la serviciu, lucrurile erau ok.
Cert este că a doua zi în jurul prânzului, marfa „nemțească” era pe drum către … Hamburg… În frunte cu delegatul lor. Iar la sectorul CTC, veselie mare… Am încercat să înțeleg ceea s-a întâmplat…
Totul a fost „spart” de un telefon sosit pe firul …roșu… „Da… domn director”, a început Golumbu… „Ne onorează interesul dumneavoastră… Ședință la ora 14,00. Venim … numai că neamțul nu poate veni. A, știți deja… A plecat cu toată marfa… A și plătit-o azi dimineață la bancă! Păi dacă știți și asta… atunci mai facem ședința?! Bine, bine, doar am întrebat… Am încercat marea cu degetul…O să fac un raport cu ceea ce s-a întâmplat…”
După ce a pus receptorul în furcă, Golumbu a punctat: „Fraților este belea mare… Dar este de bine, pentru sfânta tehnică românească. Pentru mine este mai nasol… Clar că ne-a „turnat” neamțul… Domn inginer trebuie să vii cu mine…” . După nici un minut primesc „invitația” la …. directorul de producție… „să mă cunoască cică!”
În fapt, ce se întâmplase?! Doi dintre studenții aflați în practică erau de origine evreiască. Golumbu pusese „ochii pe ei” de la bun început. Le-a promis că le face caiete de practică de nota zece. Și nici prin secție nu mai trebuie să dea cât este el acolo. Îi ia în echipa lui… Zis și făcut..
Golumbu a mobilizat oamenii… A spus că dacă vine neamțul a doua zi să nu-l mai bage nimeni în seamă! Vă dați seama de reacția delegatului neamț când a intrat în birou și toată lumea era focusată pe livrarea pentru … Tel Aviv!
Treizeci de compresoare urgent de livrat, banii la ușă. Numai că pe stoc era cică doar … 29… și cu una a lui Oppe… Făceau 30! A fost un lucru în echipă…Studenții evrei erau îmbrăcați în hainele de „Paște” vorba lui Golumbu. Ca pentru o zi de sărbătoare, cu genți diplomat după ei…
Meseriașii vorbitori de limbă germană i-au dus vestea lui Oppe. „Ceartă mare” și la vagon… Golumbu: „Jos compresorul că pleacă la Tel Aviv. Neamțu l-a avut în curte 14 zile… și-a bătut joc de el. Nu semnez pentru Hamburg..” … Neamțul nu și nu.. că el l-a urmărit două săptămâni să fie un compresor de calitate … „Când l-am văzut pe neamț disperat, transpirat, știam că are o urgență…Vroia să plătească și cash acum.”… râdea Golumbul… Cert este că marfa a plecat de urgență către Hamburg. La cald, nici acte nu i-a mai trebuit neamțului… Doar cele care-i permitea livrarea imediată și trecerea la graniță!
Întâlnirea cu directorul a fost interesantă! Avea în mână raportul scris de CTC-ist… cu greșeli de ortografie, ce-i drept! Om simplu de la țară, vorba lui… Directorul era mai mult amuzat de cele întâmplate. Neamțul scrisese pe pager că este foarte mulțumit de livrare…
„Cred și eu că este mulțumit acum… Tremura ca răciturile că pierde compresorul la prețul ăsta! Și trebuie să ajungă miercurea viitoare pe vapor pentru … Asia! La stres, neamțul a „scuipat” tot. Plus că se ruga de noi să-l ajutăm… Prin doi translatori evident… Că eu nu știu o boabă germană”, râdea Golumbu…
Referitor la ideea cu ”Israel – Tel Aviv”, Golumbu a raportat „porcește”: „Cu toată sinceritatea nu a fost ideea mea (mințea de rupea pământul, dar lua fața aia de „prost” și convingea!!!). A fost a domnului inginer… Eu nu am școală, nu avea cum să mă ducă mintea la așa ceva!” Când am început să protestez timid, Golumbu a intervenit ferm… ”Vedeți este tânăr și modest… dar mi-a dat o idee de aur, ca dinții mei din gură!”
La ieșirea din biroul direcțiunii eram gata gata să-i spun vreo două… Mi-a făcut semn să tac…Pereții au urechi… Când am ajuns în secție, la zgomot, a punctat: „Te-ai ținut de cuvânt… Nu ți-ai bătut gura! Consideră că mi-ai ținut cârca! Dacă știai tot ce am de gând trebuia să mă oprești și să mă raportezi. Mai bine că nu ai știut nimic de studenți! Mi-a plăcut că ții cu omul.. Cu delegații străini nu ai complexe”, a dat Golumbu cu periuța, deși chiar nu era genul… Dar printre astea spunea și niște adevăruri mari de viață…
Voi, inginerii ăștia tineri îi faceți să plătească pe străini un preț cât de cât corect. Păi, inginerii bătrâni ne spuneau să facem ce spune neamțul. Să-l pupăm pe fund că aduce valută în țară. Și ține minte o treabă… Nemții au tehnică foarte bună, dar lucrează încet și foarte încet. Și nu sunt o nație deșteaptă… Nu știu când să se oprească. Întind prea mult coarda până se rupe! Că de aia au pierdut două războaie mondiale!”
Așa o fi, că prea a spus-o Golumbu cu foc!
