Pacienții nu trebuie să plătească testul anti –Covid 19 la internarea într-o unitate sanitară

Pacienții nu trebuie să plătească testul anti –Covid 19 la internarea într-o unitate sanitară
Pacienții nu trebuie să plătească testul anti –Covid 19 la internarea într-o unitate sanitară. Ministrul Sănătății a aprobat un Ordin de ministru privind unele măsuri ce se aplică de unitățile sanitare. Aceste măsuri se aplică în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Conform documentului, în vederea prevenirii și limitării infecţiilor asociate asistenţei medicale, unitățile sanitare publice pot organiza testarea pacienților pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2, în cadrul activității de screening la internare.

Costurile activității de screening sunt suportate de unitatea sanitară publică din venituri proprii.

Citește și:  PROGRAMUL DE SCREENING – DEPISTARE PRECOCE A CANCERULUI DE SÂN, prin mamografii gratuite, la Stationarul 2 al Spitalului Județean de Urgență Reșița („Spitalul Vechi”)

Managerii unităților sanitare publice au obligația de a dispune măsurile necesare în vederea asigurării accesului pacienților în unitățile sanitare publice. Precum și accesului acestora la serviciile medicale, fără prezentarea rezultatului unui test pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2.

Nerespectarea acestor prevederi de către managerii unităților sanitare publice constituie cauză de încetare a contractului de management. Conform art. 184 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa : ms.ro

Lasă un răspuns