Orban: „Vom recurge la detaşarea cadrelor medicale acolo unde este nevoie”

Orban: „Vom recurge la detaşarea cadrelor medicale acolo unde este nevoie”

Premierul Ludovic Orban a afirmat, recent, într-o conferință de presă susținută după ședința cu sindicaliştii din sănătate, că vor fi detaşate cadre medicale în unităţile unde este nevoie, după ce autorităţile au apelat la voluntariat, însă că răspunsul primit nu este la nivelul aşteptărilor.

Detaşarea cadrelor medicale care sunt în alte entităţi, de exemplu, într-o direcţie de sănătate publică avem nevoie de medici generalişti, de medici infecţionişti, de asistente medicale care să se implice în derularea tuturor activităţilor DSP-urilor. În special în spitalele Covid, secţiile exterioare, care sunt destinate tratării pacienţilor cu forme uşoare avem nevoie de cadre medicale”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.

Aceste detașări se vor face în urma unei evaluări a personalului existent în spitalele non-Covid efectuate de către  Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Premierul a mai precizat  că medicii anestezişti care vor fi detaşaţi vor primi un spor de 50%, pe lângă sporul primit de cei care lucrează în secţiile de terapie intensivă.

„Noi am apelat la voluntariat, aici răspunsul pe care l-am primit nu este la nivelul aşteptărilor, şi ca atare vom utiliza instrumentul legal al detaşării. Ce am discutat într-adevăr este ca pentru anumite categorii de persoane, cum sunt medicii antestezişti, care lucrează în secţiile de terapie intensivă, acest spor de 50% pe care îl primesc pentru detaşare să fie suplimentar faţă de sporul pe care îl primesc cei din secţiile de terapie intensivă şi aici, dacă e necesar, chiar putem face această clarificare într-o ordonanţă de urgenţă”, a mai afirmat premierul.

SORIN OȘAN

Lasă un răspuns