Orăvițenii din Zona Gării pot plăti taxele și impozitele la ei în cartier!
Veste bună pentru contribuabilii din cartierul Zona Gării din Oravița. Începând din această săptămână, aceștia își pot achita taxele și impozitele datorate bugetului local fără să mai fie nevoiți să bată drumul până la sediul primăriei.
Primăria Oravița pune la dispoziția cetățenilor din Zona Gării casieria situată la parterul blocului E 11 (fostul Spațiul Locativ) pentru achitarea taxelor și impozitelor locale. Programul cu publicul este de luni până joi, de la ora 8.00 la 15.00, iar vinerea, de la ora 8.00 la 13.00. Decizia administrației orăvițene vine în sprijinul locuitorilor din cartier și are ca scop scurtarea timpului alocat plății taxelor și impozitelor.
Dările mai pot fi plătite și online accesând linkul AICI.
Cetățenii care achită integral, până la data de 31 martie, taxele și impozitele pentru anul 2022, beneficiază de o bonificație de 10% atât pentru plata la casierii, cât și online. Totodată, printr-o hotărâre a deliberativului orăvițean, cei care au debite restante pentru anul trecut și le achită până la data de 31 martie a.c. sunt scutiți de la plata majorărilor de întârziere și penalităților acumulate până la 31 decembrie 2021.
Citește și: Veste bună pentru cei care n-au reușit să-și achite datoriile către bugetul local al Primăriei Oravița